Bucharest Security Conference 2024: SNSPA consolidează rolul României în dezbaterea internațională pe teme de securitate

În perioada 29-30 noiembrie 2024, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează cea de-a opta ediție a Bucharest Security Conference, una dintre cele mai prestigioase conferințe internaționale pe teme de securitate și apărare din România și din regiune.

 

Prima zi a conferinței, desfășurată vineri, 29 noiembrie 2024, a fost deschisă de rectorul fondator al SNSPA și inițiator al Bucharest Security Conference, prof. univ. dr. Vasile Secăreș, de rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, de ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și de prof. univ. dr. Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării și fost vicepreședinte al Parlamentului European, cadru didactic la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA). Alături de aceștia, în deschiderea conferinței au luat cuvântul: Ruxandra Ivan, consilier pentru Afaceri Europene în cadrul Guvernului României, care a transmis un mesaj din partea prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, și Simona Cojocaru, secretar de stat și șef al Departamentului pentru politică de apărare, planificare și relații internaționale din cadrul ministerului Apărării Naţionale.

 

Ediția de anul acesta a Bucharest Security Conference pune accent pe dezvoltarea de strategii menite să întărească reziliența și stabilitatea, într-un context de securitate globală tot mai complex. Conferința reunește lideri din domeniile politic, de apărare și academic, oficiali din cadrul NATO și al Uniunii Europene, experți din mediul academic și reprezentanți ai sectorului non-guvernamental. Aceștia vor analiza transformările majore din mediul internațional de securitate și vor contribui la identificarea și formularea unor soluții eficiente pentru gestionarea amenințărilor din Europa Centrală și de Est.

 

Printre speakerii care participă la cea de-a opta ediție a Bucharest Security Conference se numără:

  • Barbora Maronkova, NATO Programme Officer for Global Partners Engagements section, Public Diplomacy Division;
  • Tania Latici, Political Officer to the Manager Director Peace Security and Defence, European External Action Service;
  • Adrian Dan, Chief Commercial Officer, NATO DIANA;
  • S. Kap-Soo Rim, Ambasadorul Republicii Coreea în România;
  • Tomasz Smura, Director of International Security and Defense Program, Pulaski Foundation;
  • Wojciech Lorenz, Head of the International Security Program, Polish Institute of International Affairs (PISM);
  • Gorana Grgic, Senior Researcher, Swiss and Euro-Atlantic Security, ETH Zürich’s Center for Security Studies (CSS);
  • Judith Huismans, Research Leader Defence & Security, RAND Europe;
  • Alessio Menegazzo, CEO și Country Manager PPC;
  • Patti Morrissey, Fondator și CEO Global Foresight Strategies, fost oficial al Pentagonului.

 

Evenimentul, organizat anual din 2016, promovează o înțelegere comună a provocărilor de securitate între membrii și partenerii NATO și întărește cooperarea în regiunea B9. Bucharest Security Conference 2024 consolidează poziția României ca actor-cheie în promovarea stabilității regionale și a dialogului internațional.

 

 

FOTO: Vlad Ciubotariu

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget