Marți, 16 iulie 2019, va avea loc cea de-a doua sesiune de pretestare pentru admiterea la Facultatea de Ştiinţe Politice.
Pentru a fi admis la Facultatea de Ştiinţe Politice, trebuie:
1. să participi la cel puţin una dintre cele două sesiuni de pretestare organizate de Facultatea de Ştiinţe Politice
Facultatea de Ştiinţe Politice organizează două sesiuni de pretestare. Pentru a fi admis la această facultate, este obligatoriu să participi la cel puţin una dintre cele două sesiuni de pretestare. La prima sesiune de pretestare, desfăşurată în luna aprilie 2019, candidaţii au avut ocazia să-şi evalueze cunoştinţele la disciplinele de concurs. Cei care nu au participat la prima sesiune de pretestare, precum şi cei care vor dori să obţină o notă mai mare, o pot face în cea de-a doua sesiune de pretestare, desfăşurată în luna iulie 2019.
Ultima zi de înscrieri online, pe admitere.politice.ro: 14 iulie 2019.Probele de concurs
Pretestarea pentru toate cele 4 specializări ale Facultăţii de Ştiinţe Politice (Științe Politice, Relații Internaționale și studii europene, Sociologie, Psihologie) va fi organizată la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1). Candidaţii vor avea C.I. şi chitanţa de achitare a taxei/adeverinţa că cel puţin unul dintre părinţi este cadru didactic.
Admiterea la studii universitare de licenta se face in urma unui examen scris, sustinut în una sau doua sesiuni de pretestare (aprilie si/sau iulie), la una dintre urmatoarele discipline, la alegere:
- economie
- filosofie
- istorie
- limba română
- logică, argumentare și comunicare
- matematica
- psihologie
- sociologie
Ierarhizarea candidatilor declarați admiși se va face pe baza mediei obținute la proba scrisa și a opţiunilor pentru specializări (se poate opta pentru toate cele patru specializari, în ordine preferințelor). In caz de medii egale criteriul de departajare este media generala a examenului de bacalaureat. Media minimă de admitere este 5 (cinci).
2. să completezi, până pe 16 iulie 2019, media de la bacalaureat, în contul tău deschis pe admitere.politice.ro:
Până la data de 16 iulie 2019, candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat au obligaţia de a completa în contul deschis pe admitere.politice.ro următoarele:
- Media generala a examenului de bacalaureat.
- Mediul de proveniență al liceului (rural sau urban).
- Candidatii pe locurile speciale (etnie roma) vor completa campurile specifice.
- Diploma obținută la olimpiada școlară (pentru candidații care sunt admiși fără examen).
Candidaţii care nu vor completa până la data de 16 iulie datele solicitate nu vor fi clasificaţi (nu vor apărea în lista locuri fără taxă-locuri cu taxă).
Datele introduse de candidaţi cu privire la rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat vor fi verificate conform bazelor de date ale MEN.
3. să confirmi locul pentru a deveni student SNSPA
Rezultatele concursului de admitere (departajarea buget-taxa, sesiunile aprilie și iulie), pentru toate specializările/programele de studii vor fi afişate pe data de 22 iulie 2019, după verificarea îndeplinirii condiţiilor legale. Dupa acestă dată, candidaţii declaraţi admişi, se vor putea înmatricula, conform Calendarului admiterii. Se va lua în calcul pentru ierarhizarea candidaţilor declaraţi admişi media cea mai mare obţinută în cele două sesiuni de pretestare.
Ierarhizarea candidaţilor declaraţi admişi se va face pe baza mediei obţinute la proba scrisă şi a opţiunilor pentru specializări (se poate opta pentru toate cele patru specializari, în ordine preferințelor).
Candidaţii declaraţi admişi vor confirma locul și se vor înmatricula în perioada 23-25 iulie 2019, la secretariatul Facultății de Ştiinţe Politice, între orele 10:00-16:00.
Candidații declarați admiși care se înmatriculeaza vor depune un dosar mapa (de carton) cu următoarele documente:
- Diploma de bacalaureat sau adeverinta pentru absolventii din sesiunea 2019 în original, pentru candidații declarați admisi pe un loc la buget, copie legalizata pentru candidatii admisi la taxa sau copie simpla insotita de original;
- Adeverinta din care sa reiasa ca diploma de bacalaureat, in original, se afla la alta universitate (pentru locurile cu taxa);
- Certificatul de naștere, copie legalizata sau copie simpla insotita de original;
- Certificat de casatorie sau certificat de schimbare a numelui, daca este cazul, copie legalizata sau copie simpla insotita de original;
- Adeverința medicala tip de la medicul de familie in care sa se mentioneze „clinic sanatos, pentru inscrierea la facultate”;
- Adeverința din care sa rezulte apartenenta la o organizatie legal constituita pentru candidatii de etnie roma (daca este cazul).
- Adeverința din care sa rezulte calitatea de student şi regimul de studii (pentru studentii care urmeaza o a doua specializare/program de studii);
- Diploma de licența sau diploma echivalenta cu aceasta (pentru absolventii care doresc sa urmeze o a doua specializare) copie legalizata sau copie simpla insotita de original;
- Declaratie pe proprie raspundere ca nu ai mai urmat alte studii de licenta finantate de la bugetul de stat ( pentru absolventii din promotii anterioare seriei curente);
- 2 fotografii color ¾, recente;
- copie CI;
- chitanța privind achitarea taxei de înscriere;
- chitanța privind achitarea taxei de înmatriculare (în valoare de 100 lei, in contul FSP).