Centre de cercetare

Centre de cercetare

Centrele de cercetare care funcționează în cadrul structurilor academice din SNSPA:

Calitatea României de stat membru al Uniunii Europene a schimbat fundamental peisajul problematicilor și tematicilor relevante în sfera publică. Este deja un fapt nedisputat că actorii publici și privați, reprezentanții mass media, precum și întreaga societate românească în ansamblul ei trebuie să contribuie în mod avizat și asumat la dezbaterile publice pe teme europene.

Ca actor strategic în mediul academic românesc, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) contribuie în mod activ la creșterea gradului de europenizare a societății românești, prin activități de cercetare, diseminare a cunoștințelor și formare a competențelor studenților în comunicare, guvernanță și antreprenoriat în UE.

Center for EU Communication Studies (CECS) din cadrul SNSPA este umbrela instituțională a primului cluster academic din România dedicat comunicării publice în context european. Inițiat de profesori ai Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) în cadrul proiectului “Euroantreprenoriat – calificări universitare pentru europenizarea societăţii româneşti”, CECS se bucură de implicarea a numeroși cercetători români și străini cu interese științifice legate de politica de comunicare a Uniunii Europene, EU affairs, guvernanță, procese de europenizare etc.

Website: www.eucommunication.ro

Center for Strategic Policy Intelligence – Higher Education and Regional Development este înfiinţat în cadrul Catedrei UNESCO pentru Politici în Ştiinţă şi Inovare din SNSPA.

Acest centru este creat prin parteneriat între SNSPA şi UEFISCDI şi are ca prim rol implementarea cu succes a proiectului POSDRU/155/1.2/S/136180.

Centrul de Cercetare Avansată în Ştiinţele Sociale (CCASS) îşi propune ca prin intermediul activităţilor de cercetare, mobilităţi, dezbateri şi parteneriate să contribuie la dezvoltarea şi aprofundarea cunoaşterii în Stiinţe Politice, Ştiinţele Comunicării, Administraţie Publică şi Sociologie. Centrul are în vedere oferirea de expertiză mediului academic, actorilor sociali, economici şi politici relevanţi.

Centrul de Cercetare Avansată în Ştiinţe Sociale îşi propune totodată şi să ofere suportul academic, referenţial şi logistic necesar îmbunătăţirii calităţii programelor de studii oferite de SNSPA şi de alte organizaţii universitare.

Centrul de Cercetare în Comunicare are în componenţa sa șase echipe de cercetare care lucrează pe teme specifice de cercetare. Centrul de Cercetare în Comunicare este un centru dinamic, a cărui misiune este de a stimula cercetarea aplicată, focalizată pe probleme de actualitate specific românești și de a crea un pol de cercetare recunoscut la nivel internaţional.
Centrul de Cercetare în Comunicare a realizat diferite evenimente academice, conferinţe, colocvii, workshop-uri cu participare internaţională și a stabilit parteneriate solide cu universităţi din străinătate.

Principalul partener al Centrului de Cercetare în Comunicare este James M. Cox Jr. Center for International Mass Communication Training and Research, Grady College of Journalism and Mass Communication, University of Georgia, împreună cu care s-au organizat în ultimii 3 ani workshop-uri internaţionale cu participarea profesorilor și specialiștilor din ambele ţări.

În ultimii 5 ani, Centrul de Cercetare în Comunicare a organizat conferinţa internaţională a Facultăţii de Comunicare și Relaţii Publice.

Website: commcenter.eu

Centrul de Cercetare în Management (CRM) este un departament interdisciplinar în cadrul Facultății de Management (SNSPA). Având ca scop să devină o agoră științifică pentru cercetători și practicieni, CRM abordează probleme de actualitate cu scopul de a asigura cercetare de înaltă calitate, promovată prin publicații internaționale, conferințe și evenimente științifice. Misiunea sa constă în susținerea, dezvoltarea și integrarea cercetării de înaltă calitate în toate activitățile și inițiativele educaționale, academice și științifice. Obiectivul său este de a promova un edificiu interdisciplinar în care cercetători din întreaga lume împărtășesc pasiunea și devotamentul pentru cunoaștere și inovație.

CRM pune accent pe colaborare și performanță, reunind mai mulți cercetători din mediul național și internațional care se străduiesc să dezvolte mai departe teoria și practica managementului. Principalele domenii de cercetare ale CRM sunt: Managementul Cunoașterii și Capitalul Intelectual, Optimizarea Proceselor și Managementul Schimbării, Managementul Mărcii și Comportamentul Consumatorului, Transformarea Digitală și Dinamica Afacerilor, precum și Internaționalizarea IMM-urilor.

Director: Prof. univ. dr. habil. Mădălina Vătămănescu

Website: ccm.facultateademanagement.ro

Website: facultateademanagement.ro

Centrul de Cercetare în Management și Leadership (CCML) este cel mai tânăr centru de cercetare din SNSPA, organizat începând din anul 2013, are o echipă formată din cadrele didactice ale Facultăţii de Management, cu experienţă relevantă atât în plan academic, cât și practic și conexiuni strânse cu mediul de afaceri.

Temele de cercetare ale echipei CCML vizează acoperirea studiilor de impact din domeniul macroeconomiei, evoluției pieţelor, managementului, administrării afacerilor, leadershipului, marketingului, comunicării manageriale și comerciale.

Dintre cele mai importante proiecte ale Centrului de Cercetare în Management și Leadership, amintim: conferinţa academică internaţională Strategica (București, 27-28 iunie 2013, organizată împreună cu Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice din SNSPA și în parteneriat cu Banca Naţională a României), revista internaţională Management Dynamics in the Knowledge Economy (cu apariţie în limba engleză, online și print, 4 numere / an, în parteneriat cu editura Tritonic București), susţinerea colecţiei de cărţi de business Smart Books (prin asigiurarea consultanţei știinţifice și a selecţiei de titluri, publicată de Editura Tritonic, București).

Smart EDU-Hub este un centru de cercetare al Facultății de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), dedicat analizei și dezvoltării soluțiilor inovatoare pentru transformarea digitală a sectorului public. Centrul are ca obiectiv valorificarea cercetării academice în sprijinul proceselor decizionale și al politicilor publice, prin integrarea tehnologiilor emergente cu principiile guvernanței democratice și ale responsabilității sociale.

Misiunea și viziunea centrului vizează consolidarea unui cadru de excelență în cercetare aplicată, cu accent pe guvernarea bazată pe dovezi (evidence-based policy). Smart EDU-Hub își propune să contribuie la poziționarea Facultății de Administrație Publică ca actor relevant în dezbaterile regionale și europene privind digitalizarea administrației publice. Prin implicarea în rețele academice internaționale, inclusiv alianțe universitare europene, centrul susține dezvoltarea unui model de administrație publică deschisă, orientată spre inovare și interes public.

Activitatea Smart EDU-Hub se structurează în jurul mai multor direcții principale de acțiune:

  • Cercetare și politici publice fundamentate pe dovezi, cu accent pe impactul tehnologiilor digitale și al inteligenței artificiale asupra administrației publice;
  • Inovație și co-creație, prin organizarea de laboratoare educaționale, ateliere și evenimente colaborative care reunesc mediul academic, studenți, practicieni și reprezentanți ai societății civile;
  • Incluziune socială și reducerea decalajelor digitale, prin abordarea problematicilor specifice grupurilor vulnerabile și promovarea accesului echitabil la servicii publice digitale;
  • Open science și diseminarea cunoașterii, prin publicarea rezultatelor cercetării în regim open access și dezvoltarea de resurse educaționale digitale;
  • Parteneriate pentru viitor, menite să faciliteze transferul de cunoaștere și bune practici între mediul universitar, sectorul public și sectorul privat.

Valorile care ghidează activitatea centrului includ excelența științifică, integritatea academică și respectarea standardelor etice în cercetare. Smart EDU-Hub promovează inovația responsabilă și orientarea către impact public, având ca principiu fundamental respectarea drepturilor și demnității cetățenilor în procesele de transformare digitală.

Director: Conf. univ. dr. Catalin Vrabie

Website: www.smart-edu-hub.eu

Înfiinţat în 2008, Centrul de Drept Public și Științe Administrative (CDPSA) are ca scop organizarea de activităţi de cercetare, dezvoltare, consultanţă, expertiză în domeniul dreptului public și al știinţelor administrative.

CDPSA derulează, printre altele, proiecte de cercetare știinţifică și asigură sprijin pentru cercetările doctorale din domeniul știinţelor administrative. Urmare a activităţilor desfășurate în cadrul Centrului, au fost realizate și publicate 7 lucrări în volum.

Centrul de Leadership și Inovare (CLI) își propune să contribuie la dezvoltarea şi promovarea leadershipului de calitate atât în sfera privată, cât și în cea publică, la promovarea activitățiilor de inovare în interiorul SNSPA, cât și în afara ei. CLI dorește să crească gradul de conștientizare la nivelul societății privind importanța leadershipului și a inovarii, să ofere expertiză mediului academic, actorilor sociali, economici şi politici relevanţi, să elaboreze şi să implementeze proiecte de cercetare, pe cont propriu sau în parteneriat și nu în ultimul rand, să atragă fonduri naţionale şi internaţionale în vederea realizării proiectelor asumate. Pentru realizarea acestor obiective, CLI organizează dezbateri cu studenți si personalitați publice, seminarii, evenimente şi conferinţe pe teme legate de leadership și inovare, realizează analize și elaborează rapoarte împreună cu parteneri din mediul privat.

Director: dr. Ioana Petrescu

Website: cli.facultateademanagement.ro

Email: crdr.snspa@gmail.com

Centrul de Resurse, Documentare și Cercetare cu privire la Problematica Romilor (CRDR) și-a început activitatea în anul 2011. Activităţile desfășurate în cadrul Centrului se înscriu în priorităţile europene și naţionale în ceea ce privește incluziunea socială a romilor și educaţia și formarea profesională ca factori importanţi de creştere economică și de dezvoltare a societăţii bazate pe cunoaștere. Centrul are ca scop organizarea de activităţi de documentare, cercetare-dezvoltare, consultanţă și expertiză în problematica romilor, inclusiv prin colaborare cu instituţii de învăţământ și de cercetare, persoane fizice și juridice din ţară sau străinătate.

Centrul de Studii Est-Europene și Asiatice (CSEEA) a fost fondat în octombrie 2007 și are drept scop promovarea studiilor eurasiatice în spaţiul academic românesc și regional. CSEEA este prima și, deocamdată unica instituţie de cercetare de acest gen din România.

Misiunea Centrului de Studii Est-Europene și Asiatice (CSEEA) este de a produce cercetare independentă asupra problemelor care influenţează și modelează mediul politic și de securitate din spaţiul euro-asiatic, de a furniza analize relevante și în timp real asupra acestor probleme și de a reprezenta un forum independent, recunoscut la nivel regional, pentru dezvoltarea dezbaterilor academice, relevante politic, asupra evenimentelor și problemelor din spaţiul euro-asiatic.

Înfiinţat în 2003 și inaugurat de către reprezentanţii Guvernului României în octombrie același an, Centrul de Studii Europene (CSE) contribuie la îmbunătăţirea ofertei didactice la nivel postuniversitar pentru cei dornici să se formeze sau să-și aprofundeze pregătirea profesională în aria studiilor europene.

Totodată, CSE și-a propus dezvoltarea de programe de conferinţe naţionale sau internaţionale, respectiv de granturi de cercetare în materia complexă și interdisciplinară a studiilor europene.

Revista CSE, Europolity, are deja o identitate știinţifică consacrată în aria contribuţiilor tinerilor autori.

Centrul de Studii Europene asupra Migraţiei Umane (CSEMU) este un centru independent de cercetare interdisciplinară privind migraţiile umane, care se concentrază pe analiza mobilităţii populaţiei și pe procesele asociate la nivel naţional, european şi mondial. CSEMU îşi propune să contribuie la dezbaterea publică privind migrația şi diaspora, la cunoaşterea fenomenului migraţiei, a cauzelor şi consecinţelor sale, îndeosebi la nivelul politicilor publice privind consecinţele migraţiilor umane.

Scopul CSEMU constă în studirea migraţiei ca fenomen social, cultural, demografic, economic şi politic, într-o perspectivă multidisciplinară.

Înfiinţat în octombrie 2012, Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl” își propune să furnizeze perspective academice riguroase asupra chestiunilor ce ţin de guvernarea, politica, societatea și istoria Israelului. Necesitatea unui astfel de centru este motivată și de nevoia de a analiza Israelul și din alte perspective decât din cea a conflictului arabo-israelian. Guvernarea și instituţiile politice israeliene sunt demne de atenţia cercetătorilor în aceeași măsură, atenţia acestora fiind orientată până în prezent, mai mult către perspectiva conflictului și a problemelor de securitate din Orientul Mijlociu.
Centrul de Studii Israeliene “Theodor Herzl” își propune să pregătească specialiști cu înaltă expertiză și să furnizeze consultanţă pentru elaborarea unor strategii în domeniu.

Website: csis.snspa.ro

Centrul de Studii și Analiză Politică (CSAP) s-a înființat în 2012, la inițiativa unor cercetători din SNSPA. Centrul își propune ca prin intermediul activităţilor de cercetare, consultanţă și training, să contribuie la dezvoltarea și promovarea cercetării în domeniul știinţelor politice și în domenii conexe. De asemenea, își propune să disemineze rezultatele cercetărilor și analizelor către comunitatea academică și către actorii sociali, economici și politici relevanţi, precum și să contribuie la formarea și perfecţionarea resursei umane în domeniile sale de competenţă.

Centrul de Studii Strategice (CSS) este o unitate de cercetare în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană și are ca obiectiv principal analiza și evaluarea celor mai importante tendințe și provocări de pe scena internațională. Misiunea CSS este să producă materiale cu relevanță crescută atât pentru mediul academic, cât și pentru decidenții politici.

Membrii, precum și studenții și cercetătorii asociați CSS, contribuie prin expertiza lor la cercetarea avansată și la recomandările formulate. CSS își propune să își extindă activitatea prin organizarea de conferințe naționale și internaționale și prin dezvoltarea unor proiecte menite să intensifice schimbul de expertiză și să aprofundeze cunoașterea în domeniu.

Centrul Interdisciplinar pentru Guvernare și Economie Globală (GEG) este o unitate de cercetare științifică din cadrul Facultății de Administrație Publică (SNSPA), având ca obiect de activitate analiza proceselor și fenomenelor aflate la intersecția guvernării publice cu economia globală. Centrul urmărește abordarea interdisciplinară a dinamicilor socio-economice contemporane, în contextul globalizării și al transformărilor instituționale.

Misiunea centrului constă în dezvoltarea cercetării academice avansate și în reunirea expertizei academice și profesionale pentru analiza critică a tendințelor globale relevante pentru guvernanță, economie și politici publice. Prin activitatea sa, Centrul GEG contribuie la consolidarea capacității analitice a mediului academic și la fundamentarea dezbaterilor de specialitate în domeniul guvernării globale.

Viziunea Centrului GEG este orientată către consolidarea poziției SNSPA ca furnizor de expertiză academică de înalt nivel și integrarea cercetării românești în rețele academice internaționale. Structurat în clustere tematice, centrul urmărește dezvoltarea unei expertize științifice recunoscute la nivel regional și internațional, oferind un cadru instituțional pentru schimbul de idei și bune practici în domeniile de interes.

Ariile principale de cercetare ale Centrului Interdisciplinar pentru Guvernare și Economie Globală includ:

  • guvernanță globală și reziliență instituțională, cu accent pe structurile de putere și capacitatea de adaptare a instituțiilor publice;
  • dezvoltare sustenabilă și economie verde, prin analiza modelelor economice emergente și a politicilor de sustenabilitate;
  • transformare digitală și impactul tehnologiilor emergente asupra proceselor de guvernare;
  • etică, integritate și responsabilitate socială, din perspectiva impactului public al deciziilor și politicilor.

Activitatea și valorificarea rezultatelor cercetării se realizează prin:

  • elaborarea și publicarea de lucrări științifice, volume colective și articole în reviste de specialitate;
  • dezvoltarea de parteneriate academice și instituționale cu universități și centre de cercetare din țară și din străinătate, în vederea realizării de proiecte comune și a integrării în rețele de cercetare internaționale.

Director: Prof. univ. dr. Adriana Grigorescu

Centrul pentru Afaceri Publice este o unitate de cercetare și dialog academic din cadrul Facultății de Administrație Publică (SNSPA). Centrul funcționează ca o platformă de interacțiune între mediul academic și cel profesional, reunind cadre didactice, cercetători, studenți și practicieni interesați de modernizarea administrației publice.

Misiunea centrului constă în valorificarea expertizei academice și a cercetării aplicate pentru susținerea unei administrații publice deschise, eficiente și orientate către interesul public. Prin activitățile sale, Centrul pentru Afaceri Publice contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale și la fundamentarea deciziilor de politici publice, în acord cu nevoile actuale ale societății.

Activitatea centrului este organizată în jurul a trei direcții principale:

  • Dialog și mentorat, prin crearea unor cadre structurate de interacțiune între specialiști din sectorul public și privat, cercetători și studenți, în vederea facilitării transferului de cunoștințe și experiență;
  • Formare profesională și consultanță, prin organizarea de ateliere, simulări aplicate și programe de mentorat care sprijină dezvoltarea competențelor necesare pentru cariere în administrația publică;
  • Analiză și fundamentare a politicilor publice, prin elaborarea de studii de caz, rapoarte și analize cu relevanță practică pentru procesul decizional și pentru dezvoltarea parteneriatelor public-private.

Domeniile prioritare de interes ale Centrului pentru Afaceri Publice includ:

  • leadership și management public, cu accent pe guvernanța locală și instituțională;
  • economie publică și parteneriate intersectoriale, vizând consolidarea colaborării dintre universitate, instituțiile publice și mediul de afaceri.

Valorile care ghidează activitatea centrului sunt pragmatismul, colaborarea și continuitatea. Centrul pentru Afaceri Publice promovează dialogul constant și parteneriatele durabile ca elemente esențiale pentru dezvoltarea unei guvernanțe publice eficiente și sustenabile.

Director: Conf. univ. dr. Florin Popa

Centrul pentru Cercetare Institutionala si Politici Publice (CCIPP) continuă experienţa de cercetare acumulată în cadrul funcţionării Centrului de Resurse, Documentare şi Cercetare cu privire la Problematica Romilor în cadrul proiectului POS-DRU “Construcţia şi implementarea unui program doctoral inovator interdisciplinar cu privire la problematica romilor”.

CCIPP urmăreşte realizarea şi promovarea cercetării, dezvoltării de propuneri promovării acestor propuneri şi diseminarea de bune practici în domeniul politicilor publice, în special al economiei sociale, politicilor sociale, politicilor de dezvoltare, politicilor regionale, precum şi alte domenii alte politicilor sectoriale ale Uniunii Europene.

Website: civicparticipation.ro

Centrul pentru promovarea Participării și Democrației (CPD) este o unitate de cercetare, analiză și evaluare a participării cetățenilor la procesul democratic, atât la nivel naţional, cât și european. Creat în cadrul SNSPA, CPD reunește experți în domenii precum știinţa politică, sociologie, științe administrative, comunicare, relaţii internaţionale sau studii europene și reprezintă o materializare a rolului și a statutului SNSPA de Școală de guvernare.

CPD îşi propune să contribuie și să stimuleze dezbaterea publică privind participarea civică, să identifice și să analizeze resorturile comportamentelor cetățenești, să sublinieze rolul participării indivizilor la viața societății pentru o dezvoltare durabilă, să promoveze valorile democratice și spiritul participativ – in special in aceasta regiune a Europei.

CDP dispune de o echip interdisciplinară formată din cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi, masteranzi, studenți, practicieni în domeniul politicilor publice și stiințelor sociale, precum și alți specialiști angajați în cercetarea teoretică și empirică a fenomenelor sociale.

Centrul pentru Studiul Dezvoltării Internaționale și Migrației (DIM) este o entitate a Facultății de Științe Politice, dedicată aprofundării înțelegerii teoretice și aplicate a dezvoltării internaționale și a migrației.

Misiunea DIM constă în îmbogățirea discursului academic și în susținerea proceselor de elaborare a politicilor publice relevante pentru dezvoltarea internațională și migrație; își propune să genereze analize cuprinzătoare și soluții inovatoare pentru provocările globale, reducând astfel decalajul dintre cercetarea teoretică și aplicarea practică, să influențeze politicile și practicile la diverse nivele administrative și să contribuie semnificativ la avansarea cunoașterii și la promovarea colaborării interdisciplinare.

Prin activitățile sale de cercetare, pe de o parte, și prin organizarea de evenimente și stabilirea de parteneriate strategice, pe de altă parte, DIM își asigură o prezență activă în dezbaterea academică și în formularea politicilor. Centrul se angajează să promoveze schimbări cu impact major în domeniile dezvoltării internaționale și migrației, aducând astfel o contribuție valoroasă la progresul societal și la avansarea erudiției academice. Valorile fundamentale ale centrului includ excelența academică, incluziunea, responsabilitatea și inovația, toate acestea contribuind la obiectivul său de a genera cercetări de impact și de a promova schimbări pozitive în societate.

DIM aspiră să devină un centru de excelență de renume în studiul dezvoltării internaționale și migrației. Prin promovarea unui mediu de cercetare participativ și incluziv, Centrul pentru Studiul Dezvoltării Internaționale și Migrației își propune să producă cercetări de vârf care să informeze politicile și practicile, contribuind în cele din urmă la crearea unor societăți mai echitabile și mult la durabile, la nivel global.

 

Website: dim.politice.ro

Centrul de Cercetare a Organizațiilor Responsabile își propune să înțeleagă rolul organizațiilor responsabile* în societate și economie, precum și procesele sociale, economice și culturale care guvernează aceste organizații, prin cercetare aplicată realizată de o echipă interdisciplinară de specialiști care dispun atât de performanțe academice, cât și de experiență profesională directă în domeniul investigat.

Preocuparea pentru excelența științifică guvernează activitatea Centrului, dar și relevanța temelor de cercetare pentru a răspunde cerințelor pieței muncii și ale societății în ansamblu. Acesta își asumă sarcina de a coagula și armoniza practicile de cercetare în jurul unor teme fundamentale și aplicate de natură interdisciplinară, precum și de a stimula integrarea cercetărilor realizate în cadrul FM-SNSPA în rețele științifice naționale și internaționale, promovând formarea și perfecționarea continuă a cercetătorilor.

*Prin organizație responsabilă se înțelege orice structură publică sau privată, din sectorul public, economic sau neguvernamental, care se caracterizează prin asumarea organică a principiului de a acționa în mod responsabil și sustenabil.

Director: Prof. univ. dr. habil. Alexandra Zbuchea

Website: csor.facultateademanagement.ro

Institute for Global Digital Policies este un centru de cercetare și analiză organizat în interiorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) – Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană cu scopul de a realiza studii, proiecte, activități și dezbateri privind politicile digitale, evoluțiile tehnologice și schimbările generate de noi inovații, robotică și inteligență artificială.

Website: romanianevaluation.com

Institutul de Evaluare a Programelor și Politicilor Publice Europene (IEPPPE) este un institut nou înființat (2012) care își propune să ofere suportul academic, referențial și logistic necesar îmbunătățirii calității programelor de studii oferite de SNSPA și să contribuie la dezvoltarea unei culturi a evaluării în organizațiile publice și private din România.

Institutul de Studii Latino Americane (ISLA), înfiinţat în anul 2012, îşi propune ca prin intermediul activităţilor de cercetare, mobilități, dezbateri și parteneriate să contribuie la dezvoltarea şi promovarea relațiilor academice dintre America Latină și Europa Centrală și de Est, mai ales România. Institutul are în vedere oferirea de expertiză către mediul academic, actori sociali, economici şi politici relevanţi, precum şi să contribuie la promovarea relațiilor dintre cele două zone.

Acesta are ca obiectiv crearea unei rețele de instituții de învățământ, cercetare și informare științifică, precum și a uneia de actori relevanți în domeniul cooperării politice, economice și culturale din Europa Centrală și de Est în vederea coordonării și întăririi relațiilor cu partenerii similari din America Latină.

În acest sens, ISLA dezvoltă acorduri de cooperare cu universități și institute de cercetare din America Latină și Caraibe în vederea activităților de cercetare și a mobilităților pentru studenți și profesori, editează revista European Journal of Latin American Studies, organizează dezbateri, conferințe, mese rotunde și prelegeri având ca invitați speciali ambasadori, profesori, cercetători, experți și practicieni din ambele regiuni și nu în ultimul rând, derulează Digital Biregional Internship.

ISLA cooperează cu parteneri economici și sociali, spre exemplu ONG-uri sau universități, alături de care a conceput proiecte de cercetare Horizon 2020 sau proiecte de consolidare instituțională Capacity Building. Institutul are convenții bilaterale și acorduri Erasmus cu 20 de universități din Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, Jamaica, Mexic, Peru și Uruguay. De asemenea, ISLA este membră a asociațiilor biregionale precum Fundația Pontificală Scholas Occurrentes, Forul Academic Permanent America Latină și Caraibe – Uniunea Europeană, Consiliul European de Cercetari Sociale privind America Latină sau Consiliul Latinoamerican al Școlilor de Administrație.

 

Institutul pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (ICID) este un centru de cercetare creat în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative în anul 2015 cu scopul de a studia domeniul dezvoltării și cooperării internaționale.

ICID își desfășoară activitatea la nivelul Departamentului de Relații Internaționale și Integrarea Europeană și se bazează în dezvoltarea sa pe programul de masterat în limba engleză Development, International Cooperation and Humanitarian Aid (DICHA).

 

Institutul pentru Diplomaţie Publică şi Comunicare Globală îşi propune ca prin intermediul activităţilor de cercetare, analiză, expertiză (pentru instituţii naţionale, ambasade, organizaţii nonguvernamentale şi alţii), publicaţii, conferinţe şi parteneriate cu alte instituţii academice şi de cercetare să contribuie la dezvoltarea şi promovarea diplomaţiei ca domeniu de studiu academic şi profesional. Anual, IDPCG organizeaza o simulare a activitații unui minister de externe de informare din surse publice in care sunt implicați toți studenții masteranzi ai DRIIE.

NATO Partnerships Studies Center a fost fondat în anul 2003 în perspectiva aderării României la NATO. Sub egida sa a fost lansat, în parteneriat cu Cartierul general NATO, cu NATO Defence College (Roma) și cu Centrul George C. Marshall pentru studii de securitate europeană (Garmisch-Partenkirchen), programul masteral internaţional NATO Senior Executiv Master, iniţiativa de pionierat a SNSPA. Derulat pe durata a 4 ani, proiectul a condus la aprofundarea studiilor personalului civil și militar al României care urma să fie direct implicat în colaborarea cu NATO, precum și a cursanţilor străini desemnaţi în acest sens de statele partenere în proiect (S-E Europei, spaţiul ex-sovietic).

Ulterior, NATO Partnerships Studies Center a dezvoltat proiecte știinţifice și de organizare de conferinţe internaţionale dedicate diseminării problematicii activităţii NATO.

Reprezentanța Regională EPLO în România funcționează ca un pilon strategic al European Public Law Organization (organizație internațională cu sediul la Atena), dedicată excelenței în guvernanță, drept public și drepturi fundamentale. Biroul din București are rolul de a facilita dialogul academic și instituțional între România și rețeaua globală EPLO, promovând standardele europene de integritate administrativă și cooperarea juridică în regiunea Europei de Sud-Est.

Prezența EPLO în România este definită de angajamentul de a susține modernizarea instituțională prin:
• Cooperare internațională: Facilităm schimbul de bune practici între experții români și rețeaua vastă de colaboratori științifici ai EPLO din peste 75 de țări.
• Cercetare și dezvoltare în dreptul public: Susținem studiile comparative și analizele juridice menite să fundamenteze procesele de reformă administrativă.
• Educație și formare la standarde globale: Oferim acces comunității academice locale la programele de elită și inițiativele de training ale organizației, pregătind viitoarea generație de experți în guvernanță.

Ne propunem să devenim un centru de referință pentru studiul dreptului public în regiune, funcționând ca o platformă neutră pentru dialogul între Stat, mediul academic și instituțiile europene. Reprezentanța din România este un angajament pe termen lung pentru stabilitate, transparență și excelență profesională în serviciul public.

Chair: Conf. univ. dr. Crina Rădulescu

Co-Chair: Conf. univ. dr. Mădălina Cocoșatu

Website: eplo.int