Marţi, 20 noiembrie 2018, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și consorțiului proiectului “Strengthening Professional Higher Education and VET in Central & South Eastern Europe” (PROCSEE) vă invită la conferința de închidere a proiectului. Evenimentul se va desfăşura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției, nr. 30A, Sector 1, București), Sala Multifuncțională (parter), de la ora 10.00.
Vă rugăm să confirmați participarea până la data de 15 noiembrie 2018, prin completarea formularului de înregistrare disponibil aici.
În cadrul evenimentului vor participa reprezentanți ai administrației centrale, ai mediului academic, reprezentanți ai angajatorilor, studenți și membri ai organizațiilor non-guvernamentale.
Scopul evenimentului este de a:
- Prezenta rezultatele proiectului PROCSEE, la nivelul Consorțiului acestuia (Belgia, Slovenia, Malta, Croația, Ungaria, Cehia și România);
- Discuta principalele oportunități și direcții de dezvoltare în vederea întăririi corespondenței dintre oferta academică și cerințele pieței muncii în România
- Concluziona privind potențialul de dezvoltare, în România, a învățământului profesional la nivel universitar.
Despre proiect
Strenghtening Professional Higher Education Excellence in Central and South-Eastern Europe (PROCSEE) are ca obiectiv consolidarea învățământului profesional la nivel universitar în Europa Centrală și de Sud-Est (Slovenia, România, Croația, Cehia și Ungaria).
Proiectul se concentrează asupra relațiilor dintre mediul academic, angajatori, și decidenții politici, cu accent pe dezvoltarea programelor educaționale cu o pronunțată componentă practică, în acord cu nevoile industriei. Recomandările de politici publice rezultate din activitatea proiectului vizează toate aspectele activității academice (predare-învățare, cercetare și dezvoltare insituțională). PROCSEE acoperă patru arii tematice princiupale: Alinierea PHE la strategiile de dezvoltare regionale, locale și economice; Promovarea PHE ca modalitate de reducere a decalajelor dintre pregătirea formală și calificările necesare pe piața muncii; Inserarea studenților în mediul profesional; Personalizarea mediului de învățare.
Mai multe detalii despre proiectul PROCSEE sunt disponibile aici.