„Polonia. 15 ani în Uniunea Europeană” este o expoziție care prezintă drumul Poloniei către integrarea europeană și succesele pe care le-a obținut datorită apartenenței sale la singura și cea mai mare organizație de acest tip din lume. Expoziția va fi pusă la dispoziția publicului în perioada 9-22 mai 2019 la sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Pe 1 mai 2004, Polonia a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, iar în decembrie 2007 a intrat în spațiul Schengen. Datorită fondurilor europene, Polonia a dezvoltat și modernizat, printre altele, infrastructura rutieră, agricultura, precum și au fost alocate mai multe fonduri pentru renovarea monumentelor, pentru cultură și știință.
De asemenea, a câștigat o societate pentru care au devenit accesibile noi piețe ale muncii, dar și bunele practici aplicate în UE, inclusiv noi tehnologii, schimburi de studenți și dezvoltarea turismului.
Totodată, Polonia participă în mod activ la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene, sprijină aspirațiile altor țări de a deveni membre ale UE, în special în ceea ce privește țările din Balcanii de Vest. În prezent, în Polonia se fac pregătiri pentru Summit-ul Balcanilor de Vest, care va avea loc la Poznań în iulie 2019.
Expoziția „Polonia. 15 ani în Uniunea Europeană” face o prezentare succintă a realizărilor Poloniei în UE, începând cu 1 mai 2004, în fiecare domeniu de funcționare a statului și societății.
Expoziția va putea fi vizitată la sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Bd. Expoziției nr. 30A, în perioada 9-22 mai.