Lansare de carte și masă rotundă: „Corporate Accountability for Human Rights Violations”

Marți, 24 martie 2026, la sediul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, va avea loc o masă rotundă, dedicată lansării volumului coordonat de lect. univ. dr. Raluca Grosescu, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice (SNSPA), și John Dale, “Corporate Accountability for Human Rights Violations: Civil Society and Transnational Activism across the World” (Springer, 2026).

 

Discuția va reuni cercetători și specialiști care vor analiza rolul activismului social și al rețelelor transnaționale în tragerea la răspundere a corporațiilor implicate în încălcări ale drepturilor omului și în degradarea mediului.

Participanți:

  • Raluca Grosescu, Facultatea de Științe Politice (SNSPA)
  • Henry Rammelt, Facultatea de Științe Politice (SNSPA)
  • Remus Crețan, Universitatea de Vest din Timișoara
  • Alexandra Mercescu, Universitatea de Vest din Timișoara
  • Cosmin Cercel, Universitatea din Ghent.

 

Volum analizează rolul activismului social în tragerea la răspundere a corporațiilor implicate în violarea drepturilor omului și degradarea mediului. Regrupând studii de caz din Africa, America Latină, Asia și Europa, volumul demonstrează că alianțele transnaționale și intersectoriale sunt esențiale pentru a construi discursuri contra-hegemonice împotriva impunității corporative și a le transforma în teme centrale ale dezbaterilor globale.

 

Fără activism social concertat, practicile extractiviste actuale și consecințele lor devastatoare rămân nepedepsite și neinterogate. În același timp însă, mișcarea globală pentru responsabilizarea corporațiilor rămâne fragmentată datorită diverselor agende ontologice, ideologice, regionale și profesionale ale actorilor sociali implicați. Astfel, cartea subliniază importanța creării de coaliții globale pentru a contracara puterea corporațiilor, dar și caracterul ambivalent al activismului transnațional, care deseori reproduce relații de putere neocoloniale între Sudul Global și Nordul Global.

 

Acest eveniment este organizat de Facultatea de Drept (Universitatea de Vest din Timișoara) și de Facultatea de Științe Politice (SNSPA), în cadrul proiectului Transnational Advocacy Networks and Corporate Accountability for Major International Crimes (CORPACCOUNT). Proiectul a primit finanțare din partea European Research Council (ERC), în cadrul programului Horizon 2020 al Uniunii Europene pentru cercetare și inovare (grant nr. 101002993 — CORPACCOUNT).

Comments are closed.