Vineri, 5 octombrie 2018, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, și Ministerul Tineretului și Sportului, lansează programul „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană”. Evenimentul va avea loc la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A), parter, Sala multifuncțională, începând cu ora 10:00.
Proiectul „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană” este derulat în marja exercitării Președinției rotative, inițiativă ce are ca obiectiv implicarea directă a tinerilor la activitățile ocazionate de acest moment cu importanță deosebită în parcursul european al țării noastre.
Programul vine în sprijinul tinerilor dinamici și dornici de a promova valorile europene, prin oferirea posibilității de accesare a informațiilor cunoscute la nivel european față de problematica de tineret, de a susține inițiativele pentru diverse domenii de activitate, dar și ca o șansă de a cunoaște mai bine instituțiile și procesul decizional european.
Procedura de selecție va fi una transparentă, prin lansarea unei apel de participare la nivel național. Decizia finală va aparține comisiei formate din reprezentanți ai mai multor ministere si instituții publice. Cei doi tineri desemnați câștigători (o fată și un băiat) vor îndeplini pe durata perioadei de pregătire și de exercitare a Președinției României la Consiliul UE calitatea de „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană”.
Câștigătorii vor participa la o serie de acțiuni care vor avea loc atât în România, cât și la Bruxelles (ex: evenimentele de lansare și de închidere ale Președinției României la Consiliul UE).