Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) i-a premiat și în acest an pe cei pe care studenții îi consideră „profi tari” ai învățământului superior românesc, la a XIII-a ediţie a Galei Profesorului Bologna.
Lect. univ. dr. Antonia Colibășanu, cadru didactic la Departamentul de Relații Internaționale și integrare Europeană (SNSPA), a primit prestigioasa distincție „Profesor Bologna”, intitulată anul acesta „Prof e-Tare”, din partea ANOSR.
Lect. univ. dr. Antonia Colibasanu este analist geopolitic și coordonează la SNSPA programul de masterat “Politică și economie europeană”, din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană. Aici predă cursurile: Geopolitică și geoeconomie. Modele de guvernare, Diplomație economică internațională. Recent, a publicat cartea “Geopolitică și Geoeconomie contemporană” la Editura Tritonic. Totodată, Antonia Colibasanu este Chief Operating Officer în cadrul echipei Geopolitical Futures, după ce a lucrat mai mult de 10 ani la agenția de analiză globală Stratfor, în diferite funcții, inclusiv partener pentru Europa și vicepreședinte al departamentului de marketing internațional.
Antonia Colibasanu lucrează în strânsă legătură cu George Friedman și Robert D. Kaplan, autori de geopolitică și relații internaționale cu renume mondial.
Antonia Colibasanu este doctor în afaceri și economie internațională, la Academia de Studii Economice, teza sa concentrându-se pe analiza riscului de țară și a proceselor de de luare a deciziilor în vederea investițiilor din cadrul companiilor transnaționale. De asemenea, deține o diplomă de master în managementul proiectelor internaționale. Este absolventă a Institutului Internațional pentru Politici și Economie de la Universitatea din Georgetown.
Titlul de ”Profesor Bologna” este cu atât mai semnificativ cu cât acesta vine exclusiv din partea studenților. De-a lungul celor douăsprezece ediții desfășurate până în prezent, au fost premiați peste o mie de Profesori Bologna, aceștia constituind Comunitatea Profesorilor Bologna, un grup al exemplelor de bună practică din universitățile românești.
În contextul digitalizării învățământului, în 2021 Proful Tare a devenit Proful E-Tare. ”Este cel care a reușit în întregul context pandemic să utilizeze tehnologia pentru a asigura un învățământ interactiv și cu adevărat centrat pe student, să folosească platforme diferențiate în funcție de modul de lucru și să organizeze în condiții optime și obiective modalitatea de desfășurare a evaluării”, specifică reprezentanții ANOSR.