Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021 la SNSPA

Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 29 țări, vineri, 24 septembrie 2021, offline și sâmbătă, 25 septembrie 2021, online. Peste 400 orașe europene și nu numai vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca acestora îl are asupra vieții cotidiene. Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment finanțat de către Comisia Europeană prin acțiunile Marie Sklodowska-Curie.

De 5 ani partener al evenimentului, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prin Centrul de Studii Europene, se alătură și în acest an inițiativei, printr-o serie de interviuri realizate cu cercetători SNSPA, din domeniul științelor politice și al studiilor europene. Interviurile pot fi urmărite pe pagina de Facebook a NCE, începând de sâmbătă, 25 septembrie 2021.

 

Dacă îți dorești să începi o carieră în cercetare sau ești, pur și simplu, pasionat de știință, Noaptea Cercetătorilor Europeni este evenimentul cel mai potrivit pentru tine!
​Aici poți întâlni cei mai prietenoși cercetători, ai ocazia să vezi și să asculți prezentările celor mai inovative proiecte, poți efectua cele mai trăsnite experimente, iar concursurile și surprizele îți vor face experiența participării una de neuitat.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget