Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative scoate la concurs un post contractual vacant, de agent de pază, pe perioadă nedeterminată.
Condiţii generale de participare
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de ocupare a postului
- vechime în muncă de minim 1 an pe post de agent de pază;
- studii generale;
- certificat de calificare profesională de agent de pază şi ordine.
Dosarul de concurs
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c. copie certificat de nastere copii;
d. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
f. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
g. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
h. curriculum vitae.
Concursul va consta în:
• Probă scrisă
• Interviu
Calendarul concursului
- Înscriere la concurs: 17.02.2020-28.02.2020
- Verificarea dosarelor de concurs: 02.03.2020-03.03.2020
- Probă scrisă: 09.03.2020
- Interviu: 11.03.2020
Bibliorgrafie
- Regulamentul intern al SNSPA
- Legea nr.333/2003(republicată) privind paza obiectivelor, bunurilor,valorilor şi protecţia persoanelor
- Hotărârea nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor
- Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă
Date de contact:
Dosarele de concurs se vor depune la Direcția RU-salarizare (Str. Povernei, nr. 6, sector 1, Bucureşti)
Informaţii suplimentare
E-mail: resurseumane@snspa.ro
Telefon: +40372177180