Post contractual vacant, de bucătar, pe perioadă nedeterminată cu perioadă de probă

Post contractual vacant scos la concurs, de bucătar, pe perioadă nedeterminată cu perioadă de probă.

Condiţii generale de participare
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţii specifice de ocupare a postului

  • Studii medii de specialitate/profesionale/calificare, în domeniu;
  • Vechime în muncă de minim 3 ani în domeniu;
  • Abilităţi de relaţionare-comunicare cu întreg personalul unităţii de învăţământ;
  • Abilităţi pentru munca în echipă;
  • Răspunde de inventarul încredinţat;
  • Disponibilitate pentru desfăşurarea unor activităţi în week-end;
  • Efectuează şi alte sarcini trasate de către conducere;
  • Scrisoare de recomandare.

Dosarul de concurs
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
b. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g. curriculum vitae.

Concursul va consta în:

• Proba practică
• Interviu

Calendarul concursului
Înscriere la concurs:07.01.2019-18.01.2019
Verificarea dosarelor de concurs:21.01.2019-22.01.2019
Proba practică:28.01.2019
Interviu:30.01.2019

Date de contact
Dosarele de concurs se vor depune la Direcția Resurse Umane Salarizare (Str. Povernei, nr. 6, sector 1, Bucureşti)
Informaţii suplimentare
Telefon: 0372177137
Persoana de contact: Steluța Pătru

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget