Luni, 28 septembrie 2020, în cadrul unei videoconferințe, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, preşedinte al Forului Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană (FAP ALC-UE), a semnat un acord de colaborare cu Organizația Statelor Ibero-Americane pentru Educație, Știință și Cultură (OEI), constituind astfel un nou pilon al cooperării UE și America Latină – Caraibe.
Relațiile dintre UE și America Latină – Caraibe s-au consolidat în mod semnificativ în ultimul deceniu, construind un spațiu comun de învățământ superior, ştiință, tehnologie și inovare, în vederea consolidării parteneriatului strategic biregional. Prin semnarea acordului de colaborare între cele două organizații, se va crea cadrul instituțional pentru dezvoltarea proiectelor comune, educația, știința și cultura fiind considerate priorități ale relației UE-CELAC. De asemenea, unul dintre obiectivele acordului de colaborare este promovarea dialogului între membrii comunităților universitare (profesori, studenți și personal administrativ) din Europa și America Latină, pentru a încuraja cooperarea și schimburile dintre aceștia, în perspectiva unui viitor spațiu comun de învățământ superior Euro-Latino-American.
La semnarea acordului de colaborare, au participat, alături de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, Mariano Jabonero, Secretarul General OEI, Juan Fernando Galván Reula, preşedintele onorific al FAP ALC-UE, fost rector al Universităţii din Alcalá, cei doi vicepreședinți FAP ALC-UE, E.S. Hector Casanueva, Director al Consiliului Chilean pentru Strategie şi Carlos Quenan, vicepreședinte al Institutului Americilor din Franța, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, directorul Institutului de Studii Latino-Americane din cadrul SNSPA, care asigură Secretariatul Executiv al FAP ALC-UE și Ana Capilla, coordonatoarea pentru Educație, învățământ tehnico-profesional, OEI.
Forul Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană (FAP ALC-UE) este o organizaţie biregională, având ca obiectiv crearea pilonului academic al Parteneriatului Strategic dintre Uniunea Europeană şi America Latină şi Caraibe.