Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: “Nu-i putem lăsa pe politicienii huligani să captureze instituțiile Statului Român”

Declarația rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, în contextul faptelor de huliganism ale senatoarei Diana Șoșoacă și ale deputatului AUR, George Simion, manifestate în Parlamentul României, marți, 19 decembrie 2023.

 

“Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României reprezintă o nouă încercare a politicienilor de factură legionară de a captura instituțiile Statului Român. Parlamentari nedemni de acest statut au acționat ca niște huligani, oferind un spectacol grotesc, periculos pentru dezbaterea democratică.

 

Provocările mai mult sau mai puțin coordonate, menite să creeze un climat conflictual, de ură, sub cupola Parlamentului României, denotă faptul că acești politicieni se plasează în afara legii și a bunului simț. Scopul lor este să discrediteze instituțiile politice ale Statului Român, ceea ce va conduce inevitabil la o slăbire a democrației din România, în faţa pericolelor externe.

 

Politicienii extremiști sapă în fiecare zi la fundația democratică a României. Prin comportamentul lor, nu îi reprezintă pe români, nu se ridică la nivelul aşteptărilor acestora, nu dau dovadă de competență sau de patriotism. Este nevoie de acțiuni ferme de izolare a acestor pseudo-politicieni, ale căror instrumente principale de luptă sunt huliganismul, minciuna, ura și violența.

 

Nu-i putem lăsa pe politicienii huligani să captureze instituțiile Statului Român. Legislația privind ordinea publică trebuie să se aplice ferm și în incinta Parlamentului României.

 

Este a patra oară când trag un semnal de alarmă: AUR are un singur obiectiv, respectiv acela de a slăbi capacitatea de reacție a țării în fața amenințărilor în creștere, venite în principal din Est.

 

Față de acest comportament de tip fascist, din păcate, nu am văzut niciun gest ferm din partea instituțiilor abilitate ale statului. George Simion, politician declarat persona non grata în Ucraina și Republica Moldova, pentru acțiuni subversive, derulate în colaborare cu FSB (fostul KGB), pare imun în fața legilor din România.

 

Revin cu solicitarea publică de a constitui o comisie de anchetă la nivelul Parlamentului României pentru a analiza cu atenţie în ce măsură formaţiunile politice care promovează aceste acţiuni de tip fascist mai pot fi considerate <<partide politice democratice>>, în sensul Constituției României ṣi a legislaţiei ţării noastre.

 

Pentru cei care vor considera nepotrivită utilizarea termenului <<huliganism>>, las mai jos definiția acestui cuvânt, conform Dicționarului explicativ al limbii române:

 

Huliganism – tulburare a ordinii și moralei publice prin manifestări care arată lipsă de cuviință sau de respect față de regulile de conviețuire socială.”

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget