În perioada 18-20 mai 2022, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, participă, alături de lideri și experți în învățământul superior din întreaga lume, la Conferința Mondială a Învățământului Superior UNESCO 2022 (WHEC2022).
Conferința UNESCO dedicată Învățământului superior, aflată anul acesta la cea de a treia ediție, este unul dintre cele mai importante și prestigioase evenimente internaționale, prin prisma agendei, a expertizei participanților și a impactului acesteia.
Rectorul Remus Pricopie participă la această conferință și în calitate de preşedinte al Forului Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană, dar și din poziția de vicepreşedinte al Asociației Internaționale a Universităților (IAU), una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale, afiliată UNESCO, și partener al evenimentului. Joi, 19 mai 2022, prof. univ. dr. Remus Pricopie va fi keynote speaker, alături de Mariano Jabonero, Secretar General al Organizației Statelor Ibero-Americane pentru Educație, Știință și Cultură, în cadrul panelului cu tema: “The role of universities in compliance with the 2030 agenda, human security and the culture of peace – a Euro-Latin American perspective”.
“România trebuie să fie implicată permanent în dialogul european și global din domeniul educației, în general, și al învățământului superior, în particular. Dincolo de problemele specifice fiecărei țări, există nevoi, presiuni și provocări comune, care își pun amprenta asupra sistemelor de învățământ din întreaga lume. Acestea necesită răspunsuri comune și abordări integrate. Finanțarea, calitatea programelor de studii, politizarea educației, scăderea gradului de autonomie universitară, integritatea academică, migrația, accesul și echitatea sunt teme globale, iar România nu face excepție. Nu o să avem rezultate în educație, dacă nu recunoaștem aceste probleme și dacă nu le abordăm frontal, aplicând cele mai ridicate standarde. În Romania, din păcate, vorbim mult și facem prea puțin, când este vorba de educație. Ar trebui să vorbim mai puțin și să acționăm mai ferm, să folosim toată expertiza acumulată în procesul de definire a politicilor publice, inclusiv cea din <<România Educată>>, să lăsăm interesele politicianiste în spate și să adaptăm educația la standardele zilei de mâine.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.
Conferința Mondială a Învățământului Superior UNESCO 2022, organizată anul acesta la Barcelona, reunește peste 1.500 de participanți din 145 de țări, printre care se numără reprezentanți ai guvernelor din întreaga lume, rectori ai universităților, șefi ai rețelelor universitare internaționale, studenți, instituții, ONG-uri și companii, precum și alți experți din domeniu. Scopul WHEC 2022 este a defini și pregăti strategia pentru o nouă eră a Învățământului superior, care să asigure dezvoltarea durabilă. Această strategie va răspunde provocărilor globale cu care societatea contemporană se confruntă și, în special, cele generate de pandemia de COVID-19. Temele care vor fi dezbătute în cadrul conferinței reprezintă rezultatul a doi ani de dialog deschis cu organizațiile nonguvernamentale din învățământul superior, rețele de universități, grupuri de studenți și grupuri academice, instituții și parteneri UNESCO, precum Agenția ONU pentru Refugiați, IAU, Fundația Asia-Europa (ASEF), sectorul privat și societatea civilă.
Participarea prof. univ. dr. Remus Pricopie la Conferința Mondială a Învățământului Superior UNESCO 2022 reprezintă o confirmare a dimensiunii internaționale a SNSPA și o recunoaștere a contribuției universităţii, care, de-a lungul timpului, a jucat un rol important atât în organizarea unor evenimente cu impact regional și global în domeniul educației, alături de Banca Mondială, ASEF, IAU etc, dar și în calitate de Școală de guvernare, prin identificarea și promovarea în spațiul public național și european a unor soluții sustenabile pentru provocările cu care se confruntă societatea contemporană.
FOTO: Alături de Pam Fredman, Preşedinta IAU, fost rector al Universității din Gothenburg (Suedia)