În contextul declarațiilor exprimate în ultimele zile în mas-media, legate de greva generală, programată pentru luni, 22 mai 2023, și mai ales al afirmațiilor privind intrarea universităților în grevă, vă informăm că Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) nu va lua parte la această acțiune de protest. SNSPA nu va intra în grevă. Toate activitățile didactice se vor desfășura în conformitate cu planificarea inițială.
Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, fost ministru al Educației (2012-2014), face apel la calm, responsabilitate și respect pentru binele comun, al tuturor celor implicaţi: cadre didactice, părinți, elevi și studenți:
“Revendicările sindicatelor din învățământ trebuie să fie tratate cu seriozitate, dar nu prin grevă se rezolvă problemele semnalate. Elevii și studenții trebuie să fie prioritatea noastră. Se apropie examenele naționale, Bacalaureatul, sesiunea din vară, examenele de finalizare a studiilor de licență și de masterat. Trebuie să dăm dovadă de calm, responsabilitate și respect, față de viitorul acestor tineri.
Îi cunosc foarte bine pe liderii tuturor sindicatelor din educație. Știu că sunt oameni responsabili și sunt convins că vor da curs dialogului social, nu confruntării.”