Miercuri, 20 septembrie 2023, conf. univ. dr. Silvia Osman, cadru didactic la Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA), a participat, la New York, în calitate de moderator, la “SDGs Conference 2023: Transforming Our World”, organizată de Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF), în marja celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite.
A opta ediție a SDGs Conference, cunoscută anterior ca UNGA Conference, a găzduit anul acesta peste 150 de participanți la nivel înalt, diplomați, reprezentanți ai statelor membre ale Națiunilor Unite, ai societății civile, ONG-uri, organizații internaționale, militanți pentru pace și pentru drepturile omului, jurnaliști, profesori și cercetători din țările membre, reuniți pentru a discuta “impedimente contemporane in implementarea eficienta a strategiei de dezvoltare durabila (SDGs), a Agendei Globale 2030.”
Conf. univ. dr. Silvia Osman a moderat primul panel de discuții, “Building a New Momentum toward the 2030 Deadline for the SDGs” și masa rotundă (Round Table Discussion), organizată în preziua conferinței, desfășurată în două runde, la care s-au purtat discuții cu reprezentanți din 16 țări, pe teme legate de rolul apărătorilor drepturilor omului în dezvoltarea durabilă și menținerea păcii, precum și contribuțiile societății civile în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă – exemple de bune practici.
Conferința poate fi vizionată integral aici.