În perioada 3-4 decembrie 2020, Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) va organiza cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Smart Cities (Orașul Inteligent). Conferința se bazează pe tradițiile și succesul demersurilor făcute în vederea dezvoltării unui oraș inteligent precum: e-guvernare, inovare socială, urbanism, administrație și nu numai. Vom continua să fim un loc de întrunire pentru discuții asupra acestor aspecte pentru universitari, factori de decizie și practicieni.
Pe lângă lucrări, acceptăm și abstracte și rapoarte privitoare la experiențe practice dobândite în urma implementării de programe din această zonă de interes.
Calendar
02.11.2020 – trimiterea abstractului;
09.11.2020 – confirmarea participării;
29.11.2020 – trimiterea lucrărilor;
02.12.2020 – comunicarea programului final al conferinței;
3, 4.12.2020 – sesiunile plenare ale conferinței.
Call for papers, aici.
Publicare
Articolele vor fi evaluate din punct de vedere științific, iar cele admise spre publicare vor fi incluse în volumul conferinței, volum editat și tipărit de Editura Universul Academic împreună cu Editura Universitară – editură acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS) și de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Încurajăm publicarea de articole nu numai de către teoreticienii din mediul academic dar, în egală măsură, și de către practicienii din administrația publică. Comitetul științific al conferinței va selecta articolele care vor fi prezentate în sesiunile plenare ale conferinței, iar autorii vor fi anunțați prin e-mail.
Mai multe detalii legate de conferință, aici.