SNSPA transmite felicitări ambasadorului Mircea Geoană pentru numirea în funcția de Secretar General Adjunct al NATO

Mircea Geoană, șeful diplomației române la momentul aderării României la NATO, devine, după 15 ani de la aderarea țării noastre la această organizație internațională, Secretar General Adjunct al NATO.

 

Este un moment important pentru România, un succes înregistrat de statul român și de diplomaţia românească, care, prin negocierile duse, au reușit să obțină un portofoliu important, cu o relevanţă deosebită, în contextul în care agenda strategică a NATO demonstrează că avem de a face cu evoluții care pot schimba multe din caracteristicile situației de securitate din Europa Centrală și de Est.

 

Mircea Geoană este Președinte al Institutului Aspen România, membru în Consiliul de Conducere al Institutelor Aspen Italia și SUA, a colaborat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în numeroase proiecte educaționale, este membru fondator al Clubului Harvard România-Moldova, înființat în 2004, și parte a Consorțiului Român pentru Educația Copiilor și Tinerilor Supradotați și Talentați.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget