Marți, 7 noiembrie 2023, la cea de-a 42-a sesiune ordinară a Conferinţei Generale UNESCO, cel mai important eveniment interguvernamental de la nivelul Organizației, Excelenţa Sa, doamna Simona Mirela Miculescu, Ambasador al Delegaţiei Permanente a României la UNESCO, a fost aleasă, cu votul unanim al statelor membre, în funcția de președintă a Conferinței Generale UNESCO (2023-2025).
La Conferinţa Generală UNESCO, ce are loc la Paris, delegația României este condusă de ministra Educației, doamna Ligia Deca, preşedinta Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.
Prezent la eveniment, alături de miniștri ai educației, științei și culturii din cele 194 de state membre ale UNESCO, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis felicitări doamnei ambasador, în numele întregii comunități academice a SNSPA, dar și în calitate de fost ministru al Educației (2012-2014) și fost președinte al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO:
“Trăim astăzi un moment de referinţă în istoria diplomaţiei românești, când România deține pentru prima oară președinția Conferinței Generale UNESCO. Felicitări doamnei ambasador Simona Mirela Miculescu, una dintre cele mai importante personalități ale diplomației române! Cu o impresionantă traiectorie diplomatică, doamna ambasador Miculescu a slujit mereu, cu profesionalism, pasiune și curaj, interesele Statului Român, în slujba căruia și-a pus întreaga carieră.
Am asistat la un moment de mândrie națională, în care, timp de 30 de minute, pe prima scenă a lumii educației, culturii și științei – “scena UNESCO” -, în fața a peste 1200 de diplomați și experți din 194 de state, s-a vorbit în termeni elogiativi despre un diplomat român, doamna ambasador Simona Mirela Miculescu, și despre contribuția României la promovarea valorilor UNESCO la nivel Mondial. Este un moment important pentru țara noastră, la 67 de ani de la aderarea la UNESCO, un succes înregistrat de Statul Român, prin efortul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, sub directa coordonare a Ministerului Educaţiei și în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii. România și-a întărit prezența în acest spațiu dedicat cooperării internaționale pentru educație, știință și cultură, în contextul internațional dificil pe care îl traversăm. Am convingerea că, în timpul acestui mandat, România va fi o voce activă, cu o contribuție vizibilă și constantă, un susținător al valorilor democratice și al principiilor care stau la baza Organizației Națiunilor Unite.”
Ambasadoarea Simona Mirela Miculescu este prima femeie purtător de cuvânt din istoria Ministerului Afacerilor Externe și, de asemenea, prima femeie care a condus Misiunea Permanentă a României pe lângă Națiunile Unite. A lucrat în cadrul OSCE în Kosovo (1999-2000) și a fost consultant al guvernului irakian pentru comunicare publică (2006-2007). Simona Mirela Miculescu a devenit ambasador extraordinar și plenipotențiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO la începutul anului 2021, după ce și-a încheiat mandatul de reprezentant al secretarului general al Națiunilor Unite și director al Oficiului Națiunilor Unite de la Belgrad, deținut din anul 2015.
Complementar carierei diplomatice, Simona Miculescu a avut contribuții majore domeniul academic al comunicării și al diplomației publice, fiind autoarea primului curs universitar românesc de Relații publice internaționale, predat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, în perioada 2001 – 2004.
Conferința Generală UNESCO este unul dintre cele 3 organe constitutive ale UNESCO, alături de Consiliul Executiv și Secretariat. Este structura cu cea mai mare reprezentativitate, reunind totalitatea celor 194 de State Membre. Conferința Generală stabilește politicile și principalele linii de lucru ale Organizației, programele și bugetul UNESCO, alege membrii Consiliului Executiv și pe cei ai altor organe interguvernamentale ale Organizației și numește, la fiecare patru ani, Directorul General.