Reprezentarea studenţilor

Reprezentarea studenţilor

Statutul studenţilor reprezentanți și studentelor reprezentante în structurile decizionale ale universităţii

*Conform Codului universitar al drepturilor şi obligaţiilor studentelor şi studenţilor din SNSPA.

Studenţii/studentele aleşi prin metode democratice, membri sau nu ai unei organizaţii studenţeşti, sunt reprezentanţi legitimi ai intereselor studenţilor şi studentelor din cadrul SNSPA şi reprezintă întreaga  comunitate studenţească în funcţie de structura academică în cadrul căreia au calitatea de reprezentanţi sau reprezentante, indiferent de bazinul electoral care i-a ales sau structura academică (facultate sau departament), anul, ciclul sau forma de învăţământ de care aparţin.

Studenţii/studentele sunt reprezentaţi/reprezentate în toate structurile consultative și decizionale, precum și în structurile executive din cadrul SNSPA, potrivit prevederilor Legii nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Cartei SNSPA, inclusiv, dacă este cazul, în structurile constituite ca organisme funcționale ale organelor de conducere înființate în baza autonomiei universitare.

Studenţii/studentele participă la luarea deciziilor din cadrul SNSPA în temeiul următoarelor drepturi:

  • Dreptul de a alege şi de a fi aleşi în structuri de conducere ale SNSPA, conform Legii nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
  • Dreptul de a fi reprezentaţi în structurile colective de conducere ale SNSPA, în consiliul pentru studiile universitare de doctorat, în comisia de etică și în comisia pentru evaluarea și asigurarea calității, într-o proporţie de minimum 25%, în condiţiile Legii nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Cartei SNSPA.
  • Dreptul de a fi reprezentaţi în structurile SNSPA care gestionează serviciile sociale, inclusiv comisiile de cazări, de alocare a burselor, de alocare a taberelor tematice, sau în orice alte structuri care vizează viaţa studenţească în proporţii stabilite prin reglementări interne.
  • Dreptul de a fi implicați în procesul de administrare a locurilor din cămine pentru studenți, prin constituirea de comitete de cămin, formate din adminsitratorul căminului și un număr de reprezentanți ai studenților, stabiliți și aleși în conformitate cu prevederile regulamentelor interne SNSPA.
  • Dreptul de a participa la toate procedurile de alegeri din structurile de conducere în care studenţii/studentele sunt reprezentaţi, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Acest drept include dreptul de a avea reprezentanți care să participe la stabilirea modalității de desemnare a rectorului prin reprezentanți, precum și la procesul de desemnare a acestuia, indiferent de modalitatea de desemnare, potrivit art. 133 alin. (1) lit. b) și alin (2) din Legea nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.
  • Dreptul de a participa, anual, conform unei metodologii/proceduri adoptate de Senatul SNSPA, la evaluarea activității studenților reprezentanți. Participarea studenților la acest proces de evaluare se realizează în mod anonim, iar rezultatele statistice ale evaluărilor se diseminează către studenți prin canalele oficiale de comunicare ale SNSPA și/sau ale structurilor academice componente, după caz.

Consiliul Studenţesc SNSPA este format din toţi studenţii reprezentanţi şi toate studentele reprezentante în Senatul SNSPA şi în Consiliile structurilor academice din cadrul SNSPA.

La lucrările Consiliului Studenţesc SNSPA vor participa şi alţi studenţi aleşi reprezentanţi sau studente alese reprezentante în comisiile de specialitate ale SNSPA sau ale Senatului SNSPA. Aceştia sau acestea vor avea statut de invitat, fără drept de vot.

Consiliul Studenţesc îşi desfăşoară lucrările şi adoptă decizii în baza propriului regulament de funcţionare.

Dreptul de a alege studenţii reprezentanţi/studentele reprezentante sau de a fi ales student reprezentant/studentă reprezentantă aparţine tuturor studenţilor şi tuturor studentelor care urmează cursurile Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, indiferent de vârstă, etnie, religie, sex, an de studiu, experienţă precedentă sau alt criteriu care nu este inclus în prezentul Cod. Un student sau o studentă nu poate avea calitatea de student(ă) reprezentant(ă) în structuri decizionale (consiliul facultății, senatul universitar, consiliul de administriație) ale SNSPA pentru mai mult de 5 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele și întreruperile acestora, excepție făcând mandatele de reprezentare în Consiliul Școlii Doctorale și Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat, reglementate prin Cartă.

Sunt consideraţi incompatibili să candideze pentru statutul de student reprezentant sau studentă reprezentantă:

  • studenţii/studentele care au fost exmatriculaţi şi nu au fost reînmatriculaţi până la depunerea candidaturilor;
  • studenţii examtriculaţi pentru prejudicii grave aduse instituţiei sau organismului din care au făcut parte;
  • studenţii/studentele care au contracte de muncă cu universitatea;
  • studenții care au fost sancționați pentru abateri de etică și deontologie profesională, pentru încălcări ale prevederilor art. 7 din prezentul cod;

 

SNSPA nu poate condiţiona statutul de student reprezentant/studentă reprezentantă de performanţele academice, prezenţa la orele de curs, seminar şi laborator.

 

Cadrele didactice sau personalul administrativ al SNSPA nu au voie să intervină în procedurile de alegere a studenţilor reprezentanţi/studentelor reprezentante, indiferent de nivelul de reprezentare. Intervenţiile se sancţionează conform prevederilor art. 175 din Legea nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Reprezentanţii/reprezentantele studenţilor şi ale studentelor în consiliile structurilor academice şi în Senatul SNSPA sunt aleşi prin votul direct, secret şi universal al tuturor studenţilor şi studentelor de la nivelul structurii academice, respectiv al circumscripției electorale, stabilite conform prevederilor Cartei SNSPA, în cazul alegerilor pentru studenții și studentele reprezentanți/reprezentante în Senatul SNPSA. Organizaţiile studenţeşti legal constituite la nivel structurilor academice sau la nivelul SNSPA pot delega reprezentanţi sau reprezentante de drept cu statut de invitat, fără drept de vot, în aceste structuri.

 

Procesul de desemnare a studenţilor/studentelor în orice alte structuri consultative, deliberative şi executive decât cele prevăzute de Legea nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în baza autonomiei universitare şi se stabileşte de către studenţi.

 

Alegerile pentru studenţii reprezentanţi/studentele reprezentante, inclusiv procedura de revocare a acestora, sunt reglementate prin „Regulamentul de alegere a reprezentanţilor şi reprezentantelor studenţilor şi studentelor în structurile de conducere ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative”.

Regulamentul de alegere a reprezentanţilor/reprezentantelor studenţilor şi studentelor în structurile de conducere ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative este elaborat de către Consiliul Studenţesc SNSPA. În elaborarea regulamentului este obligatorie consultarea comunităţii studenţeşti.

SNSPA acordă sprijin material şi logistic în organizarea alegerilor studenţilor reprezentanţi/studentelor reprezentante.

Fiecare student reprezentant/studentă reprezentantă este obligat(ă) să elaboreze, de cel puțin două ori pe an, precum și la finalul mandatului, un raport de activitate prin care să prezinte toate inițiativele și demersurile realizate în această calitate. Rapoartele de activitate ale studenților reprezentanți / studentelor reprezentante se publică pe pagina web SNSLA sau, după caz, a structurii academice în care activitează.

 

Studenţii reprezentanţi/studentele reprezentante au următoarele obligaţii:

  • De a respecta prevederile cuprinse în Codul Universitar al Drepturilor şi Obligaţilor Studenţilor şi ale Studentelor.
  • De a reprezenta interesele studenţilor/studentelor fără a fi influenţaţi de alţi factori interni sau externi.
  • De a reprezenta interesele tuturor studenţilor şi tuturor studentelor, indiferent de naţionalitate, sex, religie, convingeri politice sau orientare sexuală.
  • De a informa și consulta studenţii/studentele cu privire la activităţile întreprinse şi deciziile luate şi de a asigura diseminarea informaţiilor în timp util.
  • De a participa la ședințele structurilor decizionale, executive sau consultative în care sunt aleși sau desemnați, precum și la celelalte activităţi care decurg din poziţia pe care o deţin, conform prevederilor legale, Cartei SNSPA și regulamentelor universitare.
  • De a face publică şi a denunţa orice tentativă de influenţare a deciziei lor.
  • De a răspunde oricărui student sau oricărei studente pe care îl/o reprezintă atunci când îi este semnalată o problemă care ţine de atribuţiile ce îi revin din calitatea de student reprezentat/studentă reprezentantă.
  • De a păstra periodic contactul cu studenţii/studentele pe care îi reprezintă prin:
    • Asigurarea faptului că datele proprii de contact sunt disponibile pe site-ul SNSPA şi pe site-urile facultăţilor şi prin orice mijloace de comunicare ale studenţilor/studentelor (grupuri de discuţii, forumuri etc.), în funcţie de structura în care este reprezentant sau reprezentantă;
    • Informarea și consultarea periodică a studenţilor/studentelor pe care îi/le reprezintă cu privire la nevoile și interesele acestora, subiectele relevante pentru activitatea și statutul acestora, care sunt în dezbatere la nivelul structurilor în care deţin calitatea de reprezentant sau reprezentantă, precum și în legătură cu deciziile și propunerile pe care intenționează să le susțină la ședințele respectivelor structuri;
    • Publicarea, după fiecare şedinţă la care participă, a deciziilor care privesc activitatea şi statutul studenţilor/studentelor pe care îi/le reprezintă.
  • De a aloca timpul şi abilităţile proprii pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurg din calitatea de student reprezentant sau studentă reprezentantă.

 

Studenţii reprezentanţi/studentele reprezentante au următoarele drepturi:

  • De a avea acces la toate activităţile desfăşurate de către organismele în cadrul cărora este reprezentant sau reprezentantă, în condiţiile legii.
  • De a avea acces la toate informaţiile ce vizează activitatea organismului în care este reprezentant sau reprezentantă, în condiţiile legii.
  • De a folosi baza materială a SNSPA, respectiv a structurilor academice, în conformitate cu obligaţiile ce îi revin din calitatea de reprezentant sau reprezentantă.
  • De a nu le fi afectată activitatea academică de asumarea responsabilităţilor presupuse de calitatea de student reprezentant sau studentă reprezentantă. Studenţii reprezentanţi/studentele reprezentante au dreptul de a le fi motivată absența la activitățile academice și de a recupera laboratoare sau seminare gratuit dacă s-au suprapus peste activităţi impuse de calitatea de student reprezentant sau studentă reprezentantă. Dacă recuperarea lor nu este posibilă, cadrele didactice sau responsabilii sau responsabilele de orele de seminar sau laborator vor indica modalităţi de echivalare a activităţii pierdute.
  • De a recupera examenele dacă acestea s-au suprapus peste activităţi impuse de calitatea de student reprezentant sau studentă reprezentantă.