Poziția SNSPA față de adoptarea de către Parlamentul României a măsurilor ce interzic informațiile despre identitatea de gen în școli și universități

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) consideră că este regretabil faptul că subiecte importante, cu consecințe deosebite pentru societatea românească, se legiferează într-o manieră superficială, fără înțelegerea conceptelor și fără consultarea partenerilor sociali relevanți, în speță comunitatea științifică academică. Mai mult, activitatea mediului universitar a fost bruiată de ingerințe politice, încă o dată, actorii politici încălcând autonomia universitară.

 

Având în vedere discuțiile generate de acest subiect, prezente în spațiul public, SNSPA își propune să clarifice situația, oferind publicului larg câteva explicații importante, după cum urmează:

 

Iniţiativa legislativă a celor doi parlamentari PMP a avut ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, prin care s-a propus ca în toate instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, să fie interzis prozelitismul pe baza criteriului de sex şi a criteriului de gen.

Fără a clarifica însă ce presupune exact fenomenul de “prozelitism pe baza criteriului de sex, cât și a celui de gen”, observație regăsită și în punctul de vedere al Guvernului României, care nu a susținut adoptarea acestei inițiative legislative, plenul Senatului a votat marți, 16 iunie 2020, în calitate de for decizional, cu 81 de voturi DA, 22 de voturi NU și 27 de abțineri.

Pe motivul existenței unui pericol real în sistemul de învățământ, fără a face vreo dovadă în acest sens, textul amendamentelor adoptate arată că cei care le-au propus nu înțeleg de fapt conceptele fundamentale pe care le folosesc. Acestea sunt, de altfel, uzuale în orice limbă: sex (bărbătesc sau femeiesc), pentru datul biologic și gen (masculin, feminin), pentru înțelesurile culturale și sociale ale diferențelor biologice.  Pentru științele sociale însă, aplicarea acestui amendament înseamnă interzicerea unor concepte teoretice esențiale, utilizate în cercetare de către comunitatea științifică internațională.

Studiile de gen au dus la schimbări de optică în sociologie, filosofie, psihanaliză, medicină, istorie, economie. Evoluția studiilor de gen s-a materializat, în timp, în dezvoltarea cercetării în domeniu, a programelor de studii, dar a influențat și interacțiunile umane, oportunitățile de realizare profesională, opțiunile și deciziile personale, discriminarea în diferite domenii. Studiile de gen sunt esențiale pentru elaborarea politicilor sociale care să faciliteze echilibrul în familie, în carieră, care să ofere strategii pentru a combate violența casnică, hărțuirea sexuală și soluții pentru munca domestică.

Amendamentul introdus la Legea educației naționale reprezintă o încălcare flagrantă a autonomiei universitare. Parlamentul României nu are niciun fel de atribuții să stabilească curricula în universități, nici pe cea din învățământul preuniversitar. În calitate de universitate care a inițiat și dezvoltat cercetări și studii referitoare la politici de gen în ultimii 22 de ani (din 1998), SNSPA a contribuit semnificativ la cunoașterea și analizarea discriminării și proiectarea politicilor publice pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, dar și pentru minoritățile etnice, religioase și sexuale. Astfel de arii de studiu există în marile universități din România, din UE și din lume. Acest amendament desființează practic orice învățare, studiu și cercetare în privința discriminării de gen, orice proiect întemeiat științific care poate contribui la egalitatea de tratament și de șanse între femei și bărbați. Îl considerăm inacceptabil științific și profund antidemocratic.

Textul adoptat contrazice principiul constituțional al egalității de șanse (art. 16) și pe cel al libertății de exprimare (art. 30/1),  Legea pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (137/2000),  Legea egalității de șanse între femei și bărbați 202/2002. În plus, vine în contradicție cu o multitudine de acorduri internaționale la care România este parte semnatară, precum CEDAW (Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor a ONU, 1979) și cu legislația Uniunii Europene. Dacă s-ar aplica aceste amendamente, ni s-ar interzice să vorbim în instituțiile de învățământ despre Institutul European al Egalității de Gen, una dintre agențiile majore ale UE, la fel, despre cercetările și politicile europene în privința egalității de gen.

 

Cadre didactice, studenți și absolvenți din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) se asociază tuturor colegilor din alte universități și centre universitare, care și-au exprimat deja poziția referitoare la adoptarea acestei inițiative legislative a Parlamentului României. SNSPA încurajează abordarea critică, parteneriatul intelectual şi cooperarea, și asigură libertatea cercetării în ceea ce priveşte stabilirea temelor, alegerea metodelor, procedeelor şi valorificarea rezultatelor, conform legii.  Nimeni nu are dreptul să manipuleze, îndoctrineze şi să educe dogmatic în interiorul spaţiului universitar (laic) şi, prin aceasta, să încalce dreptul studenţilor, cadrelor didactice sau cercetătorilor la obiectivitate în cunoaştere şi la formare ştiinţifică adecvată domeniului de studii.

Comments are closed.
Like Us On Facebook
Facebook Pagelike Widget
Twitter