Post contractual vacant scos la concurs, de electrician, pe perioadă nedeterminată cu perioadă de probă.
Condiţii generale de participare
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- Are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Cunoaște limba română, scris și vorbit;
- Are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- Are capacitate deplină de exercițiu;
- Are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- Îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- Nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de ocupare a postului
- Domiciliul stabil în București;
- Studii medii, şcoală profesională, cursuri de calificare în meseria de electrician;
- vechime în muncă de minimum 5 ani.
Dosarul de concurs
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- Cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
- Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- Carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- Cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- Curriculum vitae.
Concursul va consta în:
- Proba practică
- Interviu
Calendarul concursului
- Înscriere la concurs: 03.09.2018-14.09.2018
- Verificarea dosarelor de concurs: 18.09.2018 -19.09.2018
- Proba practică: 24.09.2018
- Interviu: 26.09.2018
Fișă de post – electrician
- Denumirea postului: electrician de întreţinere şi reparaţii
- Studii și/sau calificări necesare: studii medii şi calificare electrician
- Relaţiile cu celelalte posturi: de subordonare administratorului de imobil, de colaborare cu personalul tehnic;
- Condiții specifice de muncă:
- Locul de munca – locatia Povernei, Nr.6, sector 1, Bucureşti şi celelalte imobile ale SNSPA;
- Utilizează: – echipament individual de protecţie;
- Instrumente electrice, echipament de testare, măsurare, sudare, pliere, etc.
- Cerințele postului:
- Cunoştinţe: tehnice solide, proceduri specifice de lucru şi de execuţie , tipuri şi parametri funcţionali ai utilajelor, instalaţiilor electrice, dispozitivelor specifice clădirilor şi instalatiile electrice aferente acestora;
- Deprinderi: analiză şi atenţie la detalii, capacitatea de a sesiza defectele, îndemânare, precizie, rigurozitate, folosirea terminologiei de specialitate, deţinerea abilităţilor fizice necesare îndeplinirii atribuţiilor de electrician intretinere instalatii electrice;
- Alte cerinţe: responsabilitate, echilibru şi stăpânire de sine, corectitudine, preocupare pentru perfecţionarea pregătirii profesionale.
- Atribuțiuni şi sarcini de servici:
- Generale:
- se informează permanent şi îşi însuşeşte parametrii şi normele tehnice de realizare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii, tipurile şi parametrii funcţionali ai utilajelor şi instalaţiilor electrice, tipurile de lucrări, materiile prime şi materialele de bază folosite;
- urmăreşte permanent respectarea parametrilor de calitate impuşi prin procedurile specifice de lucru sau prin instrucţiunile tehnologice;
- comunică informaţiile despre sarcini, posibilităţi şi diferite evenimente prin rapoarte scrise sau verbale;
- efectuează lucrul în condiţii de securitate, în conformitate cu politica Universitatii, legislaţia şi normele de tehnica securităţii muncii specifice locului de muncă.
- Specifice:
- Privind controlul, diagnosticarea, întretinerea şi repararea instalaţiilor electrice:
- Selectează şi foloseşte corect aparatura pentru determinarea curentului, tensiunii şi rezistenţei electrice;
- Interpretează corect schemele electrice, simbolurile şi legile electrice de bază;
- Determină circuitele paralele şi în serie;
- Scoate de sub tensiune echipamentele electrice conform normelor tehnice de securitatea muncii şi P.S.I.;
- Execută verificări asupra instalaţiilor electrice vizual, auditiv sau cu ajutorul aparatelor de măsură, prin proceduri adecvate, în vederea respectării normelor P.S.I.
- Identifică echipamentele şi componentele defecte, în vederea remedierii;
- Alege sculele, materialele şi aparatele de măsură conform schemei de lucru;
- Înlocuieşte/repară echipamentul electric defect;
- Reface izolaţia circuitului şi legăturile de împământare conform normelor tehnice;
- Repune sub tensiune instalaţia electriă, în vederea verificării calităţii lucrării;
- Remediază eventualele defectiuni şi pune subtensiune instalatia intotdeauna cu informarea prealabila a personalului si sefilor ierarhici.
- Citeşte şi interpretează corect schema electrică;
- Alege materialele, dispozitivele, echipamentele şi aparatele de măsură conform specificaţiilor din schemă;
- Stabileşte traseul instalaţiei în funcţie de cerinţe şi disponibilităţi;
- Repară sau înlocuieşte eventualele echipamente defecte, conductori, izolaţii etc. conform cerinţelor.
- Execută inspecţii periodice şi revizii tehnice ale instalaţiilor electrice;
- Identifică şi verifică calitatea materialelor şi curăţă părţile accesibile ale instalaţiei electrice;
- stabileşte necesitatea reparaţiei, în funcţie de starea tehnică a instalaţiei electrice şi execută reparaţii
- Alege sculele/dispozitivele în conformitate cu prevederile documentaţiei tehnice şi cu sarcinile de împlinit;
- Identifică şi marchează pentru a fi date la reparat sculele defecte sau care nu prezintă siguranţă în utilizare;
- Efectuează întreţinerea curentă pentru a menţine dispozitivele şi aparatele în stare de funcţionare corectă, în conformitate cu procedurile sau reglementările în vigoare;
- Depozitează şi păstrează în siguranţă trusa de scule conform recomandărilor specifice locului de muncă.
- Identifică componentele, ansamblele şi aparatura din schemele electrice, conform simbolurilor specifice;
- Întelege şi interpretează corect legile electrice, pentru determinarea circuitelor şi legăturilor dintre componente;
- Alte atribuții:
- Respectă prevederile Regulamentului intern, a legislaţiei în domeniu, procedurile de lucru, precum şi celelalte reguli şi regulamente existente în Universitate, dispoziţii, decizii, circulare si hotărâri ale Conducerii;
- Respectă atribuţiile stabilite în prezenta fişă a postului precum şi alte sarcini stabilite de conducătorul ierarhic superior;
- Asimileazä cunoştinţele necesare indeplinirii sarcinilor de serviciu precum şi a legilor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor referitoare la sarcinile de serviciu;
- În cazul unor situaţii de excepţie ce impun rezolvarea operativă a altor situaţii sau probleme ivite, va răspunde acestor cerinţe inclusiv în zilele nelucrătoare, prin prelungirea programului de muncă săptămânal, la solicitarea şefului ierarhic;
- Respectă confidenţialitatea informaţiilor obţinute cu ocazia exercitării atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu;
- Răspunde de deteriorarea dispozitivelor de măsură şi control, utilajelor, maşinilor-unelte, sculelor urmare unor acţiuni necorespunzătoare;
- Atribuțiuni pe linie de securitate și sănătate în muncă și situații de urgență:
- Sa isi insuseasca si sa respecte normele de securitate si sanatate in munca si masurile de aplicare a acestora ;
- Sa desfasoare activitatea in asa fel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana , cat si celelalte persoane participante la procesul de munca ;
- Sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca orice defectiune tehnica sau alta situatie care constituie un pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala ori care poate duce la pagube materiale ;
- Sa aduca la cunostinta conducatorului de munca accidentele de munca suferite de propria persoana si de alte persoane participante la procesul de munca ;
- Sa opreasca lucrul la aparitia unui pericol iminent de producere a unui accident si sa il informeze de indata pe conducatorul locului de munca ;
- Sa utilizeze echipamentul individual de protectie din dotare , corespunzator scopului pentru care a fost acordat si, dupa utilizare, il inapoiaza si il pune la locul destinat pentru pastrare;
- Sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie;
- Sa nu procedeze la scoaterea din functiune, modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara a dispozitivelor de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si cladirilor si utilizeaza corect aceste dispozitive;
- Sa coopereze, atit timp cit este necesar, cu persoanele desemnate, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de munca sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;
- Sa coopereze, atit timp cit este necesar, cu persoanele desemnate, pentru realizarea oricaror masuri si cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;
- Generale:
Date de contact
Dosarele de concurs se vor depune la Direcția Resurse Umane Salarizare (Str. Povernei, nr. 6, sector 1, Bucureşti)
Informaţii suplimentare
Telefon: 0372177137
Persoana de contact: Steluța Pătru