Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative scoate la concurs 1 post contractual vacant, de contabil cu studii medii, pe perioadă nedeterminată cu perioadă de probă.
Condiţii generale de participare
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de ocupare a postului
- studii medii economice
- cunoştinţe foarte bune privind utilizarea Microsoft Office
- cunoaşterea a cel puţin o limbă de circulaţie internaţională
Dosarul de concurs
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copie certificat de nastere copii;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae.
Concursul va consta în:
- Probă scrisă
- Interviu
- Calendarul concursului
Înscriere la concurs:02.03.2020-13.03.2020
Verificarea dosarelor de concurs: 17.03.2020-18.03.2020
Probă scrisă: 24.03.2020
Interviu: 26.03.2020
Bibliogarafia concursului
- Legea contabilității nr. 82/1991, actualizată;
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Codul de procedură fiscală din 2015, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare;
- Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare;
- OMFP nr. 1917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia, cu modificările și completările ulterioare;
- Regulamentul de organizare şi funcţionare al SNSPA;
- Carta SNSPA.
Date de contact:
Dosarele de concurs se vor depune la Direcția Resurse Umane Salarizare (Str. Povernei, nr. 6, sector 1, Bucureşti)
Informaţii suplimentare
E-mail resurse.umane@snspa.ro
Web site: www.snspa.ro
Telefon: 0372177180