A doua ediție a Advertising Olympics

În perioada 27-31 mai 2024, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), în parteneriat cu McCann Worldgroup, cel mai mare grup de publicitate și media din regiune, organizează a doua ediție a Advertising Olympics, program dedicat studenților pasionați de publicitate.

Studenții pasionați de publicitate, tehnologii digitale, design și comunicare sunt invitați să consulte regulamentul programului și să se înscrie ca echipe creative, trimițând un demo de campanie digitală la adresa bootcamp@mccann.com, până pe 20 mai 2024.

 

Echipele câștigătoare vor intra într-un program de boot camp, care va include mentorat oferit de practicienii McCann. Competiția se va finaliza prin selectarea a trei echipe câștigătoare, care vor beneficia de internship-uri plătite în cadrul McCann WorldGroup si au șanse de a fi angajați full-time, asa cum au fost trei dintre câștigătorii ediției de anul trecut, toți studenți ai Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).

 

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să o contactați pe coordonatoarea acestui proiect, conf. univ. dr. Mădălina Botan, cadru didactic al Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA). E-mail: madalina.botan@comunicare.ro

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget