Admitere 2022 | Rezultatele concursului de admitere la masteratele SNSPA

Marți, 26 iulie 2022, au fost afișate rezultatele concursului de admitere pentru programele de masterat ale SNSPA.

Candidații înscriși online au fost admiși pe locurile de buget și cu taxă, în limita locurilor prezentate în oferta educațională pentru anul universitar 2022-2023, în ordinea strict descrescătoare a mediilor.

 

Rezultatele examenului de admitere la programele de masterat ale SNSPA

  • Rezultatele concursului de admitere la masteratele Facultății de Administrație Publică – click aici
  • Rezultatele concursului de admitere la masteratele Facultății de Comunicare și Relații Publice – click aici
  • Rezultatele concursului de admitere la masteratele Facultății de Management – click aici
  • Rezultatele concursului de admitere la masteratele Facultății de Științe Politice – click aici
  • Rezultatele concursului de admitere la masteratele Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană – click aici

Candidații din Republica Moldova, Albania, Ucraina (etnici români) pot accesa rezultatele concursului de admitere la studii universitare de masterat, precum și informațiile legate de înmatriculare, aici.

 

Înmatricularea candidaților admiși

Înmatricularea candidaților admiși la SNSPA se va face prin depunerea documentelor la sediul structurii academice din cadrul SNSPA la care vă înmatriculați.

 

Adresă: Sediul SNSPA, Bd. Expoziției nr. 30 A, sector 1

  • Facultatea de Administrație Publică: Etajul 6
  • Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice: Etajul 5
  • Facultatea de Management: Etajul 4
  • Facultatea de Științe Politice: Etajul 7
  • Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană: Etajul 4

Program:

  • Miercuri-Vineri: 10:00-16:00
  • Sâmbătă- Duminică: 10:00-13:00

 

Informații pentru candidații declarați admiși pe locurile de buget

În perioada 27–28 iulie 2022, candidații declarați admiși pe locuri de buget, la programele de masterat ale SNSPA, trebuie să confirme locul la programul de studii la care au fost admiși, prin depunerea următoarelor documente:

  • fișa de înscriere (semnată);
  • diploma de licență/adeverința de licență (pentru promoția 2022) în original sau Atestatul de echivalare a studiilor, în original*;
  • contractul de studii, completat și semnat în două exemplare (disponibil pentru descărcare pe website-ul facultății la care doriți să vă înmatriculați);
  • 2 fotografii tip buletin (pentru carnetul și legitimația de student);
  • certificatul de naștere (copie);
  • cartea de identitate (copie);
  • certificatul de căsătorie (copie) – dacă e cazul;
  • dovada plății taxei de înmatriculare (100 lei), achitată în contul facultății. Detaliile plății, pe website-ul facultății.

* Atenție! Candidații admiși pe locurile de buget, absolvenți ai SNSPA, promoția 2022, care nu și-au ridicat adeverința de licență în original, confirmă locul ocupat prin depunerea documentelor solicitate în perioada de înmatriculare, fără adeverința de licență în original, urmând ca aceasta să fie păstrată/transferată la secretariatul facultății la care se înmatriculează.

În cazul în care, în perioada menționată 27-28 iulie 2022, un candidat admis pe un loc de buget nu s-a prezentat la facultate, pentru înmatriculare, va pierde locul pe care a fost declarat admis.

 

Informații pentru candidații declarați admiși pe locurile cu taxă

În perioada 27–31 iulie 2022, candidații declarați admiși pe locuri cu taxă, la programele de masterat ale SNSPA, trebuie să confirme locul la programul de studii la care au fost admiși prin depunerea următoarelor documente:

  • fișa de înscriere (semnată);
  • diploma de licență/adeverința de licență (pentru promoția 2022) sau Atestatul de echivalare a studiilor – copie, însoțită de original*, pentru conformare;
  • contractul de studii, completat și semnat în două exemplare (disponibil pentru descărcare pe website-ul facultății la care doriți să vă înmatriculați);
  • 2 fotografii tip buletin (pentru carnetul și legitimația de student);
  • certificatul de naștere (copie);
  • cartea de identitate (copie);
  • certificatul de căsătorie (copie) – dacă e cazul;
  • dovada plății taxei de înmatriculare (100 lei), achitată în contul facultății;
  • dovada de plata a primei rate din taxa de școlarizare, achitată în contul facultății. Detaliile plății, pe website-ul facultății.

* Atenție! Candidații admiși pe locurile cu taxă, absolvenți ai SNSPA, promoția 2022, care nu și-au ridicat adeverința de licență în original, confirmă locul ocupat prin depunerea documentelor solicitate în perioada de înmatriculare, fără adeverința de licență în original, urmând ca aceasta să fie păstrată/transferată la secretariatul facultății la care se înmatriculează.

În cazul în care, în perioada menționată, 27-31 iulie 2022, un candidat admis pe un loc cu taxă nu s-a prezentat la facultate pentru înmatriculare, va pierde locul pe care a fost declarat admis.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget