Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) implementează în calitate de partener al Ministerului Muncii și Protecției Sociale proiectul ,,Dezvoltarea unor instrumente de analiză și intervenție la nivel comunitar pentru perioada de programare 2021-2027”, fiind cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), axa prioritară – Administrație publică și sistem judiciar eficiente. Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni, respectiv în perioada septembrie 2020 – februarie 2023
Proiectul are ca scop elaborarea si operaționalizarea unor instrumente de analiză de date viabile, dinamice și fundamente în vederea prioritizării intervențiilor la nivel comunitar în perioada 2021-2027.
În baza ordinului de finanțare nr. 559/16.09.2020 și a cererii de finanțare, cât și a procedurii de selecție experți aprobată la nivelul SNSPA, pentru implementarea activităților asumate de SNSPA este necesară pentru activitatea A1 din proiect, „Elaborarea metodologiei de cercetare si inventarierea surselor de documentare”, selecția și contractarea unui număr de 11 experți, pe o perioadă determinată.
Vă rugăm să consultați detaliile privind descrierea activităților și cerințele solicitate pentru fiecare poziție, aici.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
CALENDAR Pozițiile destinate titularilor SNSPA
– 9 octombrie 2020, ora 10:00, termen limita depunere dosare online la adresa alfred.bulai@politice.ro
– 9 octombrie 2020 analiza dosare candidaturi și publicare rezultate
– 10 octombrie 2020, primire contestații după evaluare dosare candidaturi (online la adresa specificată)
– 12 octombrie 2020 – publicare rezultate finale
CALENDAR Pozițiile destinate inclusiv experților externi
– 12 octombrie 2020, ora 17:00, termen limita depunere dosare online la adresa alfred.bulai@politice.ro
– 13 octombrie 2020, analiza dosare candidaturi și publicare rezultate
– 14 octombrie 2020, primire contestații după evaluare dosare candidaturi (online la adresa specificată)
Dosarul de concurs va conține următoarele documente:
– Cerere în care este specificată poziția pentru care se candidează cu referire la numărul Anexei în care este descrisă poziția
– Copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, după caz (semnata de candidat);
– Curriculum Vitae format Europass, datat si semnat pe fiecare pagina (CV-ul trebuie sa conțina obligatoriu date de contact valide – adresa de e-mail si număr de telefon)
– Copiile documentelor care atesta nivelul studiilor si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atesta indeplinirea conditiilor specifice; alte acte doveditoare privind experienta/expertiza, calificarile specifice aferente pozitiei;
– Consimțământ GDPR (Descarcă formularul de aici)
Candidaturile transmise dupa data limita indicata in anuntul de selectie (zi și oră), precum si cele incomplete vor fi respinse.