Au început înscrierile în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă Managementul achizițiilor

Facultatea de Administrație Publică dă startul înscrierilor în cadrul programului postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă Managementul achizițiilor (cea de-a șasea serie) luni, 25 februarie 2019.

Avantajele programului postuniversitar

Cursurile sunt predate de experți în achiziții publice din mediul universitar și din administrația publică centrală.

Prin curriculumul său, programul ”Managementul achiziţiilor” abordează interdisciplinar:

– noile modificări legislative privind achiziţiile publice aplicabile autorităţilor contractante: Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor,
– noile reglementări aplicabile beneficiarilor privaţi implicaţi în procesul de absorbţie al fondurilor europene: Ordinul 1284/2016 privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanţilor/beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări finanţate din fonduri europene)

Disciplinele studiate

  • Managementul timpului
  • Management de proiect şi surse de finanţare
  • Proceduri de achiziţii publice şi private. Elemente de E – procurement
  • Strategii de ofertare. Practici anticoncurențiale
  • Contractele de achiziţii: operaţionalizare şi monitorizare
  • Contencios administrativ în achiziţii publice şi mecanisme antifraudă
  • Auditarea proceselor de achiziție
  • Investiţii publice, concesiuni şi parteneriat public-privat.

Durata cursurilor: 188 de ore (4 luni: 3 luni cursuri și 1 lună pregătirea proiectului)

Cursurile se desfășoară, de regulă, în ultima parte a săptămânii, după cum urmează:

  • Vinerea, în intervalul orar 17:00-21:00
  • Sâmbăta și Duminica, în intervalul orar: 9:00-17:00

La sfârșitul programului, se obține certificarea postuniversitară în domeniul Managementului Achizițiilor (recunoscută de Ministerul Educației Naționale). Ocupaţiile profesionale vizate de program: Expert achiziţii publice, Expert elaborare-evaluare documentaţii achiziţii investiţionale, Specialist în achiziţii, Manager marketing, Manager achiziții, Consultant achiziții, Consilier în achiziții.

Taxa de participare la curs este de 2000 lei.

Dosarele de înscriere se depun la sediul SNSPA din București, Bd. Expoziției nr.30 A, etaj 6 (Secretariat). Pentru detalii privind înscrierea și oportunitățile oferite de Programul postuniversitar ”Managementul achizițiilor”: Telefon: 0372.249.786 (Ani Suciu, Secretar șef).

Pentru mai multe detalii privind cursurile, titularii, calendarul, grupul țintă, costuri și finalizare, vă rugăm, accesați următorul link: http://administratiepublica.eu/ro/node/54

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget