Author: PR SNSPA

Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția “Fulbright Visiting Scholar” pentru burse de cercetare și/sau predare la universități din Statele Unite ale Americii în anul academic 2025-2026.
Read more
Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, și-a exprimat dorința de a extinde colaborarea cu Biden Institute, prin proiecte comune de cercetare și dezvoltare.
Read more
Comunitatea academică din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative își exprimă regretul pentru dispariția dr. Dan Korn, Profesor de Onoare al SNSPA.
Read more
Dezbaterea a vizat evoluția politicilor educaționale și a procesului de învățare din România, precum și a provocărilor educaționale actuale.
Read more
Ești student/studentă în SNSPA și îți dorești să participi la promovarea mobilităților ERASMUS+? Aplică pentru o poziția de Ambasador ERASMUS SNSPA!
Read more
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte privind evoluția programului Fulbright în România, a cărui implementare a debutat în anul 1960.
Read more
Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Councils for International Education vă invită să vă alăturați la cea de-a șasea ediție a proiectului 4/4PentruPrieteni.
Read more
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor online este 14 mai 2024.
Read more
Sesiunile de formare sunt gratuite și urmăresc familiarizarea cadrelor didactice cu aspectele pedagogice, tehnice și etice ale utilizării IA în educație.
Read more
Facebook Pagelike Widget