Comisia Fulbright Româno-Americană a deschis competiția de burse “Fulbright Student Award” pentru studii de masterat sau cercetare la universități din Statele Unite ale Americii, în anul academic 2026-2027.
Facultatea de Administrație Publică (SNSPA) organizează înscrieri pentru trei programe postuniversitare de educație permanentă de specializare: Administrație publică, Administrație europeană și Managementul achizițiilor.
În perioada 19 februarie – 12 martie 2025, Centrul de Studii Israeliene „Theodor Herzl” (SNSPA) organizează cursul modular "Israel's Defence Policy: The Limits of Military Power", susținut de Eitan Barak.
În perioada 29-30 ianuarie 2025, lect. univ. dr. Ligia Deca, prorector al SNSPA, efectuează o vizită oficială la Bruxelles, având ca obiectiv consolidarea cooperării europene a SNSPA și promovarea schimbului de bune practici între alianțele universitare europene.
În perioada 15-17 septembrie 2025, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) va fi gazda celei de-a opta ediții a conferinței internaționale CRISIS, organizată sub egida ECREA Risk and Crisis Communication Section.
În perioada 14-15 martie 2025, Facultatea de Administraţie Publică, Departamentul de Drept “Victor Dan Zlătescu”, organizează cea de-a XI-a ediţie a conferinţei internaţionale “Law and Administrative Justice from an Interdisciplinary Perspective”.