Barometrul Industriei din România: Rezultatele lunii octombrie 2017

Managerii semnalează creşterea costurilor curente şi se tem de noi creşteri în viitor.

În luna octombrie industria s-a oprit din creştere, după trei luni de avans succesiv. Dar, indicatorul costurilor de producţie actuale şi viitoare a continuat să urce puternic, iar aşteptările privind creşterea costurilor s-au amplificat la un nivel fără precedent în ultimii trei ani de când datează măsurătorile Barometrului.

În fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor, producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

PRODUCŢIA
• Volumul producţiei a coborât la 61 de puncte în octombrie, după ce urcase timp de trei luni de la 53 în iulie la 64 în septembrie.

• Stocurile s-au micşorat şi ele de la 43 în septembrie la 41 în octombrie. De fapt, în 2017, indicatorul pentru stocuri nu a ieşit niciodată din zona de contracţie (sub 50 de puncte). Toate stocurile costă bani. Dar persistenţa stocurilor mici înseamnă două lucruri: preocuparea managerilor de a avea cât mai puţine stocuri pentru a proteja lichidităţile companiei, şi o cerere slabă care nu necesită stocuri mari pentru materiale sau pentru produse gata de livrare.
CERERE
• Comenzile noi au stagnat la 61 de puncte faţă de 62 în septembrie. Şi aici plafonarea a survenit după 3 luni de creştere constantă, de la 53 la 62 de puncte.
• Comenzile pentru export au regresat de la 59 de puncte la 57. În septembrie indicatorul comenzilor externe urcase spectaculos faţă de lunile precedente. Dar ritmul creşterii a încetinit la scurtă vreme afectând probabil şi indicatorul pentru volumul producţiei.
• Importurile de materii prime au înregistrat o evoluţie similară, de la 56 în iulie, la 61 în septembrie şi tot 61 în octombrie.
FORŢA DE MUNCĂ
• Indicatorul rămâne relativ neschimbat, 50 de puncte în octombrie faţă de 51 în septembrie. Companiile nu disponibilizează, şi nu par să angajeze oameni noi. Fluctuaţiile la nivelul comenzilor şi al producţiei explică parţial stabilitatea relativă a numărului de salariaţi. Deocamdată nu ştim încă ce efecte va avea creşterea costurilor de producţie.
COSTURI ŞI VENITURI
• Costurile de producţie au crescut de la 58 în iulie la 71 în octombrie, cu 6 puncte peste media indicatorului pentru perioada ianuarie-septembrie din acest an (65) şi cu 10 puncte peste indicatorul pentru volumul producţiei. Costurile reprezintă probabil în acest moment principala preocupare a managerilor din industrie.
• Preţurile încasate sunt uşor mai mari, 60 în octombrie, faţă de 58 în septembrie şi reflectă probabil tendinţa companiilor de a compensa întrucâtva urcarea puternică a costurilor fixe şi variabile. Se păstrează însă discrepanţa mare între indicatorul costurilor (71) şi cel al preţurilor încasate (60).

INVESTIŢII
• Cheltuielile de capital au rămas pe loc. În septembrie s-a produs o revenire timidă a orientării spre investiţii. Indicatorul a urcat de la 51 în iulie la 56 în septembrie. S-a oprit în octombrie la 56, probabil pe fondul stagnării generale.
AŞTEPTĂRILE
• Indexul de optimism a rămas „blocat” la 59 de puncte, cu 3 puncte sub media lunilor ianuarie-septembrie 2017. Valoarea indexului rezultă din agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare.
• În privinţa costurilor viitoare, managerii par să se aştepte la „vreme rea”. Indicatorul a urcat la 74 de puncte în „zona de creştere” (peste 50), scorul cel mai ridicat înregistrat până acum de Barometrul Industrial. Dacă îngrijorările se menţin, costurile vor afecta cel mai puternic deciziile managerilor în toate domeniile de activitate.

Barometrul Industriei din România, rezultatele lunii octombrie 2017

Detalii tehnice
• Barometru lunar cu situaţia la zi din industrie.
• Prezintă activitatea din industrie în luna octombrie 2017.
• Apare în circa 20 de zile de la încheierea lunii analizate.
• Realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.
• Datele culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 16-20 noiembrie 2017
• Rezultatele pot fi vizionate pe site-ul SNSPA (http://facultateademanagement.ro/barometrul-industriei ; http://www.snspa.ro/info-snspa/comunicate-de-presa)

Coordonatorii Barometrului:

Dr. Petre Datculescu, Director General
IRSOP Market Research & Consulting SRL
Tel.: 021 315 66 41; e-mail: office@irsop.ro
Conf. Univ. Dr. Florina Pînzaru, Decan
Facultatea de Management
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Conf. Univ. Dr. Lucian Anghel
Facultatea de Management
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

Următoarea apariţie: decembrie 2017 cu situaţia din noiembrie 2017.

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget