Comunitatea academică din SNSPA își exprimă regretul pentru dispariția acad. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al SNSPA. Unul dintre cei mai mari critici literari ai României, Nicolae Manolescu a fost o figură marcantă în peisajul cultural românesc, lucrările sale devenind o referință pentru cititori și scriitori.
În calitate de critic literar și profesor, a avut un impact major asupra modului în care literatura română este percepută și apreciată, atât în țară, cât și pe plan internațional. Prin lucrările sale, Nicolae Manolescu a deschis noi orizonturi în interpretarea literaturii române, demonstrând o înțelegere profundă a valorilor culturale și istorice.
În calitate de preşedinte al Partidului Alianţei Civice (1991-1997), senator (1992-1996), preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal (1997-2000), Nicolae Manolescu a fost un lider politic marcant, care a contribuit decisiv la parcursul democratic al României, după anul 1989.
În perioada 2006-2015, Nicolae Manolescu a fost ambasador al României la UNESCO.
În anul 2012, Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) i-a acordat prof. Nicolae Manolescu înalta distincţie de Doctor Honoris Causa al SNSPA.
Pierderea sa lasă un gol imens în inimile noastre, dar moștenirea sa va continua să inspire. Gândurile noastre se îndreaptă către familie, prieteni și toți cei care l-au cunoscut și i-au apreciat opera.