Concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, a funcției contractuale, de executie, vacante, de administrator patrimoniu I(S) în cadrul Direcției TIAP

Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, a funcției contractuale, de executie, vacante, de administrator patrimoniu I(S) în cadrul Direcției TIAP.

 

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului  nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:

  1. are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, al unui stat parte a Acordului privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  2. cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  6. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii
  8. nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

 

 

Condiţii specifice de ocupare a postului

Experiență în domeniul de studii absolvit de minim 5 ani dovedită prin documente justificative (ex. sarcini exacte, decizii, fișe de post, adeverințe etc.).

Costituie avantaj:

  • experiență în cadrul unui departament de achiziții, tehnic sau economic cu atribuții în urmărirea obiectivelor de investiții și/ sau a gestionării unor bugete de investiții;
  • înțelegerea și interpretarea unor indicatori economici;
  • implicare în procesul de licitații publice;
  • unoașterea sistemului de achiziții publice SICAP și experiență în utilizarea acestuia;
  • deținerea unui certificat de formare în domeniul achizițiilor publice;
  • utilizarea unui program informatic integrat de tip ERP (SNSPA utilizează EMSYS).

 

 

Dosarul de concurs

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

  1. formular de înscriere la concurs;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  5. copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (model adeverință);
  6. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
  7. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate, cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. Curriculum Vitae, model comun European;
  9. Certificat medical eliberat de către medicul specialist de medicina muncii în baza avizului medical emis de către medicul specialist psihiatru și a adeverinței medicale eliberate de către medicul de familie.

 

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 

 

Concursul va consta în:

Proba scrisă:

  • data şi ora desfăşurării: 20.05.2025, ora 10:00;
  • locul desfăşurării: SNSPA, Str. Povernei, Nr. 6, Sector 1, București.

Interviu:

  • data şi ora desfăşurării: 26.05.2025, ora 10:00;
  • locul desfăşurării: SNSPA, Str. Povernei, Nr. 6, Sector 1, București.

 

Probele sunt eliminatorii, punctajul minim obţinut la fiecare probă fiind de 50 de puncte. Persoanele care nu au obținut punctajul minim nu au dreptul să se prezinte la proba următoare.

 

 

Bibliografie

  • Legea nr. 500 din 2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
  • Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările și completările ulterioare
  • Hotărârea nr. 395/2016 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice
  • Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului
    din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice
  • Procedura internă SNSPA privind „Desfășurarea procesului de achiziții publice și urmărirea derulării contractelor”
  • Procedura internă SNSPA privind „Circuitul documentelor prin registratură”
  • OMFP 1792/2002 – Ordin ALOP actualizat 2022 – Norme metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice
  • Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările ulterioare.
  • Carta SNSPA

 

 

Date de contact

Dosarele de concurs se vor depune la Direcţia RU-salarizare, la sediul SNSPA din  Str. Povernei,  Nr. 6, Sector 1, București.

Persoana de contact: Steluța PĂTRU

Telefon: 0372 177 180

E-mail: resurse.umane@snspa.ro

Formularele necesare pentru dosarul de angajare se află pe website-ul SNSPA.

 

 

Calendarul concursului

Nr. crt. Activității Data
1 Publicarea anunţului 22.04.2025
2 Depunerea dosarelor de concurs ale candidaţilor la Direcţia Resurse Umane şi verificarea documentelor din dosar 28.04.2025-13.05.2025

Luni-joi in intervalul 8:30-15:30

Vinerea in intervalul 8:30-13:30

3 Selecţia dosarelor de către membrii comisiei de concurs 14.05.2025
4 Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor 15.05.2025
5 Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei dosarelor 16.05.2025
6 Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 19.05.2025
7 Susţinerea probei scrise 20.05.2025
8 Afişarea rezultatului probei scrise 21.05.2025
9 Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise 22.05.2025
10 Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 23.05.2025
11 Susţinerea interviului 26.05.2025
12 Comunicarea rezultatelor după susţinerea interviului 27.05.2025
13 Depunerea contestaţiilor privind rezultatul interviului 28.05.2025
14 Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 29.05.2025
15 Afişarea rezultatului final al concursului 30.05.2025
Comments are closed.