SNSPA, prin Facultatea de Management, este partener al celei de-a șaptea ediții a conferinței internaționale de cercetare a economiei sociale CIRIEC 2019, având ca temă “Economia socială și solidară: Spre un nou sistem economic”. Tematica conferinței este deosebit de relevantă pentru provocările momentului atât la nivel internațional în contextul Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă cât și al provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană a cărei Președinție România o deține în perioada evenimentului.
Conferința va avea loc la București, în perioada 6 – 8 iunie 2019, pentru prima dată într-o țară din Europa Centrală și de Est. Vor fi prezenți peste 250 de reprezentanți și cercetători ai economiei sociale din 54 de state de pe toate continentele.
Au confirmat prezența reprezentanți ai unor instituții interguvernamentale ca Organizația Internațională a Muncii OIM, Centrul de cercetare pentru Dezvoltare Socială al ONU și europene Comitetul Economic și Social European și Comisia Europeană. Va fi prezent și președintele International Cooperative Alliance Ariel Guarco.
Conferința este organizată de Centre International de Recherches et d’Information sur l’Economie Publique, Sociale et Coopérative în colaborare cu afiliatul său din România Asociaţia Laboratorul de Solidaritate și partenerii locali Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și Școala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative – Facultatea de Management și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Detalii despre evenimente pe pagina web a conferintei.
Programul evenimentului, aici.
Pentru alte informații și pentru participare o puteți contacta pe dna. Alexandra Zbuchea (alexandra.zbuchea@facultateademanagement.ro)