Cursul internațional CIVICA “The Future of Europe”, dedicat masteranzilor SNSPA

Masteranzii SNSPA se pot înscrie la CIVICA Multi-Campus Course “The Future of Europe”, organizat în această toamnă de Universitatea Bocconi. Cursul se desfășoară online și reunește masteranzi de la Bocconi University, Central European University (CEU), European University Institute (EUI), Hertie School, IE University, London School of Economics (LSE), Sciences Po, SGH Warsaw School of Economics și Stockholm School of Economics (SSE).

Participanții vor lua parte la sesiuni organizate alături de experți europeni și vor lucra la un proiect final, Capstone, în echipe internaționale formate prin repartizare aleatorie. Pentru echipele clasate pe primele trei locuri este prevăzut un premiu de 4.200 de euro, oferit de Fundația “Achille and Giulia Boroli”.

 

Calendarul înscrierilor
Nominalizările din partea SNSPA se vor face în două etape. Pentru prima etapă, studenții interesați trebuie să se înscrie până la 25 septembrie 2026. Universitatea Bocconi va trimite invitațiile pe 28 septembrie, iar prima sesiune în direct va avea loc pe 30 septembrie.

Pentru a doua etapă, termenul de înscriere este 3 octombrie 2026. Invitațiile vor fi trimise pe 5 octombrie, iar sesiunea în direct este programată pe 7 octombrie. Proiectul Capstone se desfășoară pe parcursul lunilor octombrie-decembrie, cu termen de predare 15 decembrie 2026, urmat de evaluarea finală.

 

Cum te înscrii
Trimite un mesaj la adresa iulian.matache@administratiepublica.eu, până la termenul corespunzător etapei la care dorești să participi. Include numele și prenumele, programul de masterat și anul de studiu, adresa de email SNSPA, precum și o scurtă scrisoare (3-5 rânduri) despre motivația ta. Te rugăm să confirmi că poți participa la sesiunile în direct și că te poți implica în activitatea echipei.

Nominalizările se vor face în ordinea înscrierii.

Comments are closed.