Vineri, 14 ianuarie 2022, ora 19:00, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la cea de-a doua întâlnire din cadrul “Serilor de psihanaliză”, evenimente organizate online, împreună cu Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică (ARPP).
Tema: De la dependență la independență și-napoi
Invitați: Gabriel Cicu & Valentin Popescu
Gabriel Cicu
- Medic specialist psihiatru, Facultatea de Medicină, Valencia, Spania;
- Master în adicții, Universitatea Barcelona, Spania;
- Doctor în științe medicale, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București;
- Formator si psihoterapeut psihanalist, membru al Asociației Române de Psihoterapie Psihanalitică (ARPP);
- Terapeut și formator în domeniul adicțiilor, acreditat de Ministerul Sănătații Publice;
- Terapeut și formator în Interviu Motivațional, membru al MINT – Motivational Interviewing Network of Trainers;
- Fondator și proprietar PsyMotion – prima clinică privată de psihiatrie, psihoterapie și dezvoltare personală, specializată în dependențe, înființată în anul 2008 și devenită Color Mind în anul 2015.
Valentin Popescu
- Psiholog, Formator și Supervizor în Psihoterapie Psihanalitică;
- Experientă clinică de 24 ani;
- Membru fondator al Asociației Române de Psihoterapie Psihanalitică.
Întâlnirile se desfășoară online și se adresează studenților și absolvenților programului de studii “Psihologie” din cadrul SNSPA, precum și studenților și masteranzilor care urmează acest domeniu în alte universități. De asemenea, sunt invitați și profesori care predau disciplina “Psihologie” în licee. Totodată, la evenimente sunt așteptate toate persoanele interesate de temele propuse.
Accesul la evenimente este gratuit. Studenții, absolvenții, profesorii și persoanele interesate să participe la “Serile de psihanaliză” se pot înscrie, completând un formular online de participare, disponibil mai jos. Numărul de locuri este limitat.
- Formular de participare pentru:
Studenți si absolventi ai programului de studii “Psihologie” din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA)
Studenți și masteranzi care urmează acest domeniu în alte universități
Profesori care predau disciplina “Psihologie” în licee
Persoane interesate de temele propuse
În perioada decembrie 2021 – mai 2022, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA) vă invită la “Seri de psihanaliză”, întâlniri lunare, organizate împreună cu Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică (ARPP).
Organizatori:
Lect. univ. dr. Cătălina Roșca, Departamentul de Sociologie – Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA), Psiholog, psihoterapeut de formare cognitiv-comportamentală și psihoterapie psihanalitică
Drd. Alexandru Mateizer – Absolvent SNSPA, Specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Științe Politice (SNSPA), Psiholog, psihoterapeut cu formare în psihoterapie psihanalitică
Detalii și înscrieri la evenimente, aici.