Democrație Aici | Democrație Acum. Cum consolidăm încrederea între tineri și instituțiile și procesele democratice

În ce măsură au tinerii încredere în democrație, instituțiile și procesele sale și cum putem să reconstruim, sau după caz, să consolidăm această încredere? Cum putem crește participarea tinerilor la viața locală și regională, în deciziile de politică publică de nivel național, dar și în școli și universități? Ce responsabilități își asumă fiecare parte și cum putem construi împreună? Sunt câteva dintre întrebările abordate în cadrul evenimentului „Democrație Aici | Democrație Acum. Cum consolidăm încrederea între tineri și instituțiile și procesele democratice?”, organizat luni, 12 decembrie 2022, de Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

 

Conferința se va desfășura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției 30A), Sala Multifuncțională (parter), începând cu ora 14:00.

 

Evenimentul este organizat în cadrul campaniei „Democrație Aici | Democrație Acum” a Consiliului Europei și este deschis reprezentanților mediului academic, neguvernamental/civic și reprezentanților autorităților publice interesați de implicare în activitățile campaniei – persoanele interesate sunt rugate să ia legătura cu Mihai Dragoș, consilier al rectorului SNSPA și persoană de contact pentru România în cadrul campaniei, la adresa mihai.dragos[at]snspa.ro.

 

Mai multe detalii despre campanie

Democrație Aici | Democrație Acum este o campanie a Consiliului Europei pentru revitalizarea democrației și pentru întărirea încrederii reciproce între tineri și instituțiile și procesele democratice. Campania pune accent pe drepturile omului, participarea semnificativă a tinerilor și impactul digitalizării ca factori ai democratizării.

În contextul campaniei, orice entitate interesată poate înscrie activități sub egida campaniei, acestea fiind împărțite în 3 tipuri de intervenție:

  • Activități de promovare a democrației și a participării tinerilor.
  • Activități de dezvoltare internă, care presupun crearea de mecanisme de participare a tinerilor la luarea deciziilor sau îmbunătățirea acestor mecanisme, în cazul instituțiilor publice, sau, după caz, de dezvoltare a înțelegerii și implementării standardelor democratice și de drepturile omului în cadrul structurilor neguvernamentale.
  • Dezvoltarea de politici publice, campanii de advocacy sau realizarea de cercetări pentru vizând participarea tinerilor la luarea deciziilor, accesul lor la drepturi și reglementări conexe.
Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget
Urmărește-ne pe Twitter