Marți, 30 mai 2023, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT București din cadrul Institutului European din România, organizează evenimentul-dezbatere cu titlul „Agora cetățenească europeană”. Evenimentul va avea loc la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr. 30A), Etaj 8, Sala Multifuncțională (804), în intervalul orar 16:00 – 17:30.
Pentru înscriere, vă rugăm să completați acest formular.
În cadrul evenimentului vor fi abordate aspecte legate de nevoia unei informări și comunicări corecte, cu accent pe combaterea dezinformării și a știrilor false. Știrile false pot fi un vehicul pentru populism, antisemitism, xenofobie și alte orientări politice extreme. Un răspuns la această amenințare este imunizarea publicului împotriva acestui fenomen prin încurajarea gândirii critice, verificarea faptelor și dezvoltarea intervențiilor de alfabetizare media.
Facilitatorii evenimentului vor fi: conf. univ. dr. Georgiana Udrea, conf. univ. dr. Flavia Durach, drd. Iuliana Călin, Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA) și Eliza Vaș, expert Serviciul Studii Europene, Institutul European din România. Aceștia vor discuta cu publicul prezent (studenți, elevi, publicul larg) pe marginea unor sub-teme incluse în tematica dezinformării și a știrilor false. Astfel, se vor aborda aspecte legate de fake news în domeniile: social, democrație, schimbări climatice, identitate europeană etc.
Comunicarea cu publicul se va face atât direct, prin Q&A, cât și prin intermediul platformei Slido.