Studiul, realizat de șase personalități universitare si ale cercetării științifice din România, prezintă rezultatele unei evaluări comparative a performanțelor universitare dintr-un set de programe de studii.
Învățământul superior, cu precădere în activitatea de cercetare și inovare, este un domeniu supus evaluărilor multiple. Fie că ne referim la evaluări instituționale sau la cele pentru alocările de granturi de cercetare, dar și la (auto-)evaluări pe care universitarii înșiși le fac cu privire la profilul, vizibilitatea și impactul propriilor acivități academice, învățământul superior este înalt competitiv.
Evaluarea comparativă a programelor de studii (benchmarking) este tot mai larg utilizată în mediul academic, fiind un instrument care permite diverșilor actori interesați (studenți, viitori studenți, finanțatori etc.) să facă alegeri fundamentate cu privire la aceste programe.
Folosind datele publice disponibile, autorii studiului au realizat experimental un exercițiu de evaluare, pentru următoarele domenii de studii: Fizică, Inginerie Civilă, Sociologie, Științe Politice, Științe Economice (fără Cibernetică, Statistică și Informatică economică), Psihologie și științe comportamentale, Filosofie și Istorie.
Metodologia folosită cuprinde șase indicatori:
1. Calitatea resursei umane
2. Impactul activității științifice
3. Performanța activității științifice
4. Fondurile pentru cercetare științifică
5. Capacitatea instituțională
6. Capacitatea de cercetare
Pentru fiecare domeniu sunt prezentate tabele ce conțin datele fiecărei universități pentru fiecare indicator, atât ȋn valori absolute, cât şi în valori standardizate. De asemenea, în tabele este prezentată și clasa în care se încadrează fiecare universitate în domeniile de studii selectate.
Sursa datelor utilizate pentru calcularea valorilor indicatorilor o reprezintă baza de date gestionată de Consiliul Național de Finanțare a Învățământului Superior (CNFIS). Datele sunt cele declarate de universitățile din România conform Metodologiei utilizate de CNFIS și au ca an de referință anul 2017.
“O propunere de evaluare comparativă a universităților pe domenii de studii” poate fi descarcată de aici.
Autorii studiului:
Prof. univ. dr. Mihai Păunescu, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
Prof. univ. dr. Adrian Miroiu, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
Prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu, Universitatea din București
Prof. univ. dr. Remus Pricopie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
Lect. univ. dr. Bogdan Florian, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)
Dr. Gabriel Vȋiu, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)