În ședința organizată vineri, 17 septembrie 2021, decizia Consiliului de Administrație al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a fost supusă aprobării Senatului universității.
În urma votului pozitiv, cu o singură abținere, Senatul SNSPA a hotărât ca toate activitățile didactice aferente semestrului I al anului universitar 2021-2022 să se desfășoară online, prin intermediul mijloacelor electronice. Totodată, la începutul lunii octombrie 2021, structurile academice ale SNSPA vor organiza activități academice extracurriculare facultative, în special pentru studenții din anul I de studii, cu prezența fizică în sediul universității. Activitățile se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță stabilite de autorități la momentul organizării acestora.
Actualizat la data de 17.09.2021
De la începutul pandemiei de COVID-19, sănătatea studenților, a profesorilor și a personalului administrativ din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a reprezentat principala preocupare a conducerii universității.
Miercuri, 15 septembrie 2021, după consultarea tuturor actorilor implicați în comunitatea academică, membrii Consiliului de Administrație al SNSPA au decis în unanimitate ca activitățile didactice și de cercetare din primul semestru al anului universitar 2021-2022 să se desfășoare în continuare în sistem online, pe platformele de tip e-learning ale facultăților. În același timp, facultățile vor putea decide cu privire la organizarea unor activități academice extracurriculare – care NU sunt obligatorii –, în sistem clasic (față în față), cu formațiuni mici de studii (maximum 50 de persoane) și care vor avea rolul de a asigura, în special pentru studenții din anul I de studii, o mai bună cunoaștere a cerințelor academice și a parcursului lor educațional, corespunzător anului academic 2021-2022.
Decizia va fi înaintată pentru aprobare Senatului SNSPA, în ședința programată vineri, 17 septembrie 2021.
“Nu a fost simplu să ajungem la această propunere. Au fost mai multe rânduri de discuții și consultări, dar cel mai important element al procesului decizional a fost reprezentat de cercetarea realizată de o echipă de sociologi, de la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA, din care am aflat informații importante legate de opiniile studenților.
Cu ajutorul colegilor de la Departamentul de Sociologie, care au realizat o cercetare online, la care au participat 3.576 de studenți și studente de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licență și masterat, am aflat că cei mai mulți dintre studenții SNSPA și-ar dori ca activitățile de curs și seminar să se desfășoare în regim online, ca anul trecut.
Știm astăzi că 49% dintre studenții SNSPA sunt vaccinați, ceea ce înseamnă foarte mult, raportat la situația pe țară, pe grupa lor de vârstă. De asemenea, știm că 78% dintre studenții noștri consideră foarte bună și bună experiența de învățare online din anul universitar anterior. Nu în ultimul rând, avem 53% dintre studenți care doresc continuarea procesului de educație în regim online, iar alți 18% doresc online, dar și cu activități desfășurate în sălile de clasă (mixt/hibrid).
Este firesc ca într-o școala de guvernare, cum este SNSPA, să ne fundamentăm deciziile, folosind instrumentele adecvate, pentru a cunoaște care sunt opiniile studenților noștri, legate de modalitatea de desfășurare a cursurilor în noul an universitar și a cazării în căminele universității.
Revenirea la cursuri, în sediul universității, trebuie să se realizeze în condiții de siguranță, pentru a proteja sănătatea tuturor. În prezent, aproximativ 88% dintre profesorii SNSPA și 75% din membrii personalului administrativ și tehnic sunt vaccinați cu schema completă. Dar, din păcate, așa cum arată toate studiile de specialitate din ultimele săptămâni, ne aflăm în faza de creștere accelerată a unui val epidemic și ne aşteptăm la evoluţii rapide ale numărului de cazuri. Considerăm că cea mai prudentă decizie este să păstrăm aceleași măsuri de prevenție împotriva COVID-19 și să rămânem cu precădere în mediul online, până la finalul primului semestru din anul universitar 2021-2022.
Vineri, 17 septembrie 2021, Senatul SNSPA se va reuni și, în baza tuturor acestor date, va decide cu privire la modul în care se vor desfășura activitățile didactice din primul semestru al anului universitar 2021-2022”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.
Activitățile didactice din primul semestru al anului universitar 2021-2022
Cursurile, seminarele și celelalte tipuri de activități didactice din primul semestru al anului universitar 2021-2022 se vor desfășura online pe platformele de tip e-learning disponibile la nivelul universității. Structurile academice ale SNSPA vor organiza activități academice extracurriculare facultative, cu prezența fizică a studenților. Activitățile se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță stabilite de autorități la momentul organizării lor.
Cazarea studenților SNSPA în anul universitar 2021-2022
La începutul acestui an universitar, căminele vor păstra același regim de cazare pe tot timpul anului universitar, asigurându-se condițiile de cazare doar pentru studenții străini aflați deja în România (români de pretutindeni, cetățeni din state non-UE) și studenții SNSPA, proveniți din centrele de plasament.
Începând de joi, 23 septembrie 2021, toți ceilalți studenți SNSPA care doresc să beneficieze de cazare (pe parcursul celui de-al doilea semestru) vor avea la dispoziție un formular online prin care pot solicita un loc în căminele universității. Lista beneficiarilor locurilor de cazare se va afișa în prima parte a lunii octombrie 2021, iar locurile acestora vor fi rezervate. Cazarea efectivă se va desfășura imediat ce contextul generat de situația epidemiologică din țara noastră va permite organizarea activităților didactice în regim mixt/hibrid, cu prezența fizică în sediul SNSPA. Doar atunci studenții SNSPA se vor putea caza, în limita locurilor disponibile, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritățile române și de conducerea universității, pentru asigurarea tuturor măsurilor de sănătate și protejarea de riscul infectării cu noul coronavirus.
SNSPA susține vaccinarea împotriva COVID-19 și le mulțumește studenților și angajaților SNSPA care și-au exprimat disponibilitatea de vaccinare. Imunizarea prin vaccinare este un gest de protecție personală și, totodată, un act de civism, de responsabilitate și de respect față de ceilalți membri ai societății. Recomandăm studenților să se vaccineze, pentru a reduce atât riscul de îmbolnăvire, cât și riscul de a dezvolta o formă severă a bolii.
Cercetare SNSPA „Elemente de percepție, atitudine și comportament la nivelul studenților SNSPA, în contextul pandemiei de COVID-19”
Cercetarea online privind elemente de percepție, atitudine și comportament la nivelul studenților SNSPA, în contextul pandemiei de COVID-19, a fost realizată de o echipă de experți, formată din cadre didactice ale Departamentului de Sociologie al Facultății de Științe Politice (SNSPA), echipă coordonată de conf. univ. dr. Alfred Bulai, directorul Departamentului.
„Rezultatele chestionarului completat online de studenții noștri ne-au surprins pe toți. Sunt multe emoții asociate pandemiei, dar când vorbim despre COVID-19 vorbim în primul rând despre incertitudine. Este o experiență complet nouă pentru toți. Știam cu ce probleme s-au confruntat tinerii, cât de greu le-a fost să nu își întâlnească colegii la facultate și, mai ales, pentru cei din anul I, care nu au trăit bucuria experienței într-un mediu nou educațional. Dar această cercetare ne-a ajutat să avem o imagine de ansamblu asupra modului în care pandemia i-a afectat pe studenți, inclusiv pe cei vulnerabili, și reacțiile lor la situația de criză. Chiar dacă 49% s-au vaccinat, teama de acest virus este prezentă și le influențează deciziile.
Pentru moment, am prelucrat doar o parte din datele cercetării, pentru a pune rapid la dispoziția conducerii SNSPA informațiile necesare adoptării unei decizii, privind deschiderea anului universitar. În câteva săptămâni, însă, un raport complex de cercetare va fi finalizat și făcut public”, a susținut conf. univ. dr. Alfred Bulai.
Cercetarea s-a derulat online, pe bază unui chestionar completat, în perioada 7 – 12 septembrie 2021, de studenți ai SNSPA. Au răspuns integral la chestionar 3.576 de studenți și studente de la toate structurile academice din cadrul SNSPA, studii universitare de licență și masterat.