Investește în tine! Continuă-ți studiile cu un program de masterat!

La masteratele SNSPA sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi necesare unei poziţii de top management în sectorul public sau privat, viitorii specialişti în comunicare şi publicitate care doresc dezvoltarea unei cariere în mediul international, profesionişti pregătiţi să îşi asume sarcini de brand manageri sau interesaţi în dezvoltarea unei cariere în managementul resurselor umane, viitorii experţi în gestionarea proiectelor cu finanţare europeană sau în evaluarea de politici publice şi a programelor europene, toţi cei care sunt interesaţi de o carieră diplomatică, în domeniul studiilor de securitate şi diplomaţiei, sau cei interesaţi de construirea unei cariere academice şi de cercetare.

SNSPA are un portofoliu complex, format din peste 58 de programe de masterat, în domenii precum: științe politice, ştiinţe administrative, drept, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relații internaționale şi management. Programele de masterat sunt proiectate atât pentru aprofundarea cunoştinţelor, dar şi în funcție de exigențele unui mediu socio-profesional dinamic, aflat într-o perpetuă schimbare.

Studiile universitare de master se finalizează prin susţinerea lucrării de disertaţie.

Continuă-ți studiile cu un program de masterat!

Consultă lista tuturor programelor de masterat ale SNSPA!

Programele de masterat sunt organizate la formele de învăţământ cu frecvenţă şi frecvenţă redusă.

Masterate cu frecvenţă

Masterate cu frecvenţă redusă

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget