Masterate SNSPA | Calendar admitere, sesiunea iulie 2018

Continuă-ți studiile cu un program de masterat!

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) are un portofoliu complex, format din peste 50 de programe de masterat, în domenii precum: științe politice, ştiinţe administrative, drept, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relații internaționale şi management. Programele de masterat organizate de SNSPA sunt construite pentru pregătirea profesioniştilor conectaţi la schimbările extrem de rapide ale tehnologiei, ale cerinţelor pieţei, ale vieţii sociale şi profesionale în general.

Oferta educaţională a SNSPA cuprinde programe de masterat pentru:

  • toţi cei care doresc să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi necesare unei poziţii de top management în sectorul public sau privat,
  • viitorii specialişti în comunicare şi publicitate care doresc dezvoltarea unei cariere în mediul international,
  • profesioniştii pregătiţi să îşi asume sarcini de brand manageri sau interesaţi în dezvoltarea unei cariere în managementul resurselor umane,
  • viitorii experţi în gestionarea proiectelor cu finanţare europeană sau în evaluarea de politici publice şi a programelor europene,
  • toţi cei care sunt interesaţi de o carieră diplomatică, în domeniul studiilor de securitate şi diplomaţiei,
  • cei interesaţi de construirea unei cariere academice şi de cercetare.

 

CALENDAR ADMITERE 2018

Admiterea la programele de masterat din cadrul SNSPA se desfăşoară în luna iulie 2018. Calendarul admiterii la studii de masterat, sesiunea iulie 2018, poate fi consultat aici.

 

Masteratele Facultăţii de Administraţie Publică, pentru o carieră de succes în instituţiile publice naţionale şi europene

Facultatea de Administraţie Publică este o facultate competitivă, care se mândreşte cu peste două decenii de experienţă academică şi de cercetare în ştiinţele guvernării şi mii de absolvenţi dedicaţi servirii interesului public.

Programele de masterat organizate de Facultatea de Administraţie Publică se adreseaza tuturor celor care îşi doresc să lucreze sau lucrează în instituţiile, autoritaţile şi agenţiile publice naţionale, locale sau europene şi persoanelor interesate de sectorul privat şi interacţiunile acestuia cu mediul public.

 

 

ADMITERE 2018

Unde vă înscrieţi: la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1), etajul 6

Când vă înscrieţi: 16-21 iulie 2018

PROGRAME DE MASTERAT

Managementul Sectorului Public

Puterea Executivă și Administraţia Publică

Spaţiul Public European

Studii Administrative Europene

Drept şi guvernare europeană

Dreptul colectivităţilor locale

Managementul afacerilor publice

Integritate publică şi politici anticorupţie

Managementul sectorului public (cu predare în limba engleză)

Detalii despre programele de masterat ale Facultăţii de Administraţie Publică, aici.

 

Programe de masterat pentru viitorii specialişti în comunicare şi publicitate, social media şi marketing online, comunicare politică, afaceri europene şi managementul proiectelor

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) este una dintre instituțiile reprezentative de învățământ din România, care s-a afirmat ca o şcoală de comunicare de renume. În 24 de ani de activitate, profesorii Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice-SNSPA au format peste 14.000 de absolvenţi de studii de licenţă, masterat, doctorat şi studii postuniversitare, generații de experți în domeniile comunicării, relaţiilor publice şi publicităţii.

Masteratele Facultății de Comunicare și Relații Publice sunt proiectate și actualizate în strânsă legătură cu cerințele și tendințele pieței de muncă. Toate programele de masterat au o puternică dimensiune aplicativă, pe de o parte prin natura și obiectivele disciplinelor, pe de altă parte prin faptul că majoritatea profesorilor au acumulat și experiență ca practicieni sau consultanți.

ADMITERE 2018

Unde vă înscrieţi: la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1), etajul 5

Când vă înscrieţi: 16-21 iulie 2018

PROGRAME DE MASTERAT

Comunicare și Relaţii Publice

Managementul Proiectelor

Comunicare Audio-Video

Brand Management și Comunicare Corporatistă

Publicitate

Comunicare Politică. Marketing Politic și Electoral

Comunicare Managerială și Resurse Umane

Management și Comunicare în Afaceri

Social media şi marketing on-line

Comunicare şi publicitate (cu predare în limba engleză)

Marketing, publicitate şi relaţii publice (cu predare în limba engleză)

Managementul proiectelor (cu predare în limba engleză)

Comunicare și Afaceri Europene (cu predare în limba engleză)

Detalii despre programele de masterat ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, aici

 

Masterate pentru manageri de succes

Facultatea de Management, cea mai tânără structură din cadrul SNSPA, îşi asumă rolul de a pregăti tinerii care îşi doresc o carieră în structurile de conducere ale organizaţiilor, în practica și consultanța de afaceri și management.

Programele de masterat din cadrul Facultății de Management oferă aplicanților flexibilitatea de a-și personaliza educația atât în funcție de propriile interesele specifice cât și în concordanță cu aspirațiile de carieră. Prin programele noastre de studii universitare de masterat, gândite după principiul “experiental learning”, ne propunem să depășim perspectiva unei simple pregătiri în domeniu oferind aplicanților posibilitatea reală de a deveni acei “lideri” cu potențial de dezvoltare a domeniului în care lucrează și totodată cei care pot transforma vieți, cariere și companii în povești de succes.

 

ADMITERE 2018

Unde vă înscrieţi: la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1), etajul 4

Când vă înscrieţi: 9-25 iulie 2018

PROGRAME DE MASTERAT

Management și branding corporativ

Management și inovare digitală (cu predare în limba engleză

Antreprenoriat şi management strategic

Managementul programelor şi investiţiilor (cu predare în limba engleză)

Detalii despre programele de masterat ale Facultăţii de Management, aici.

 

Masteratele de elită ale Facultății de Științe Politice

Facultatea de Ştiinte Politice este una dintre cele mai mari facultăţi de ştiinţe politice din România. Prin programele de studiu oferite şi activitatea de cercetare desfăşurată, Facultatea de Ştiinţe Politice îşi propune să dezvolte disciplina ştiinţelor politice şi a celor conexe dar şi valorile democratice şi civice ale societăţii româneşti.

Masteratele Facultăţii de Ştiinţe Politice oferă flexibilitate și specializare multidisciplinară, fiind gândite astfel încât să ofere un avantaj competitiv absolvenților, pentru că înțelegem că în societatea de astăzi este nevoie, mai mult decât oricând, de minți capabile să analizeze și să rezolve rapid și eficient probleme complexe. În acest sens încercăm să oferim atât predarea unor cunoștințe teoretice fundamentale cât și să formăm deprinderi practice. Absolvenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice sunt apreciaţi pentru pregătirea solidă şi setul de abilităţi profesionale şi sociale deţinut şi actualmente lucrează atât în ţară cât şi în străinătate.

ADMITERE 2018

Unde vă înscrieţi: online, pe admitere-masterat.politice.ro

Când vă înscrieţi: 7 mai – 8 iulie 2018 (prima sesiune), 10 – 22 iulie 2018 (a doua sesiune)

PROGRAME DE MASTERAT

Politici, gen şi minorităţi

Politici publice şi integrare europeană

Management şi guvernare

Dezvoltare regionala şi cooperare internaţională

Teorie și analiză politică

Științe politice

Antropologie

Studii vizuale și societate

Sociologie aplicată. Devianță și ordine socială

Studii rome

Politică și societate europeană (cu predare în limba engleză)

Studii de munca (cu predare în limba engleză)

Studii de mediu și dezvoltare durabilă (cu predare în limba engleză)

Detalii despre  programele de masterat ale Facultăţii de Ştiinţe Politice, aici.

 

10 programe de masterat pentru viitorii specialişti în relaţii internaţionale, diplomaţie şi studii de securitate

Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană (DRIIE) este domeniul fondator al Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană a fost gândit în aşa fel încât sa asigure o strânsă legătură între pregătirea teoretică şi practica executată în sfera politicii externe, de securitate sau apărare, dezvoltând soluţii capabile să realizeze conexiunea între zona academică şi cea de expertiză. Corpul profesoral al DRIIE este format din cadre didactice cu o îndelungată expertiză în domeniul relațiilor externe, diplomaţie, instituţii de securitate naţională, organizaţii nonguvernamentale international, reputaţi practicieni sau personalităţi ale vieţii publice româneşti şi europene.

Masteratele DRIIE sunt concepute şi derulate cu obiectivul strategic de a oferi cursanţilor competenţe esenţiale pentru o carieră de succes în aria profesională dinamică a relaţiilor internaţionale şi integrării europene. Oferta educațională a Departamentului este adaptată la noile cerințe și provocări ale unei societăți tot mai globalizate din care România face parte.

ADMITERE 2018

Unde vă înscrieţi: la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1), etajul 4

Când vă înscrieţi: 9 – 20 iulie 2018

PROGRAME DE MASTERAT

Relaţii internaţionale şi integrare europeană

Analiza şi soluţionarea conflictelor

Politică şi economie europeană

Evaluarea politicilor şi programelor publice europene

Diplomaţie şi negocieri

Studii aprofundate de relaţii internaţionale şi integrare europeană

Modelul european: economia socială europeană

Studii Latino-Americane (cu predare în limba engleză şi în limba spaniolă)

Securitate şi diplomaţie (cu predare în limba engleză)

Dezvoltare, cooperare internaţională şi ajutor umanitar (cu predare în limba engleză)

Detalii despre programele de masterat ale Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, aici.

 

Masterate Business la SNSPA

Programele SNSPA de masterat cu aplicabilitate în domeniul business, cu predare în limba română și predare în limba engleză, se caracterizează prin excelență academică, dimensiune practică pregnantă și experiență internațională.

PROGRAME DE MASTERAT

Antreprenoriat și management strategic

Brand management și comunicare corporatistă

Management și branding corporativ

Management și comunicare în afaceri

Managementul proiectelor

Masterat în Marketing, Publicitate și Relații Publice (cu predare în limba engleză)

Managementul programelor şi investiţiilor (cu predare în limba engleză)

Managementul proiectelor (cu predare în limba engleză)

Găsiți toate informațiile legate de aceste masterate, pe site-ul Masterate Business@SNSPA.

 

Comments are closed.
Facebook Pagelike Widget