Dragi membri ai comunității academice SNSPA,
În ultimii ani am trecut împreună prin numeroase provocări, iar forța noastră a venit din faptul că, dincolo de diversitatea opiniilor personale, am fost implicați puternic și onest în apărarea valorilor democratice, a orientării euro-atlantice a României.
Am ascultat cu respect argumentele celor care au spus că noi, comunitatea SNSPA, ar trebui să rămânem o simplă școală de guvernare, să observăm neutri și de la distanță schimbările din societate, fără a încerca să le analizăm critic, prin poziții publice, deschise, să le dezbatem și să contribuim la îmbunătățirea lor, prin acțiuni civice, nu partizane politic. Convingerea mea, la fel ca a majorității Dvs., având la bază argumente deopotrivă etice și pragmatice, a fost și este aceea că, dacă rămânem izolați într-un „turn de fildeș”, riscăm să eșuăm tocmai în atingerea obiectivului nostru esențial: să trăim într-o lume mai bună și mai dreaptă, într-o societate democratică, în care există un respect real al diversității și pluralismului. Comunitatea noastră academică nu poate exista decât într-o societate liberă, iar pentru a ne apăra trebuie să luptăm împotriva virușilor autocrației și populismului care pot infecta profund țara noastră.
Tocmai pentru că noi suntem o universitate care are ca deziderat susținerea, prin educație și cercetare, a consolidării fundației democratice și euro-atlantice a României, ne-am asumat misiunea dificilă de a fi voci ferme în societate. Am luptat împreună împotriva extremismului neolegionar, a antisemitismului și a radicalismului. Din păcate, însă, așa cum s-a întâmplat și în perioada interbelică, aceste mișcări de extremă dreaptă au ales să atace profesorii, studenții și comunitatea academică, în ansamblul ei. După cum știți, pe 2 octombrie 2023, ne-am trezit la porțile SNSPA cu trupele de asalt ale Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), acțiune penală, dar nepedepsită, la acel moment, de către autorități. Principala sursă a supărării lor a fost exercitarea dreptului la libera exprimare, prin pozițiile publice exprimate de noi, profesorii și studenții SNSPA. În mod particular, au fost deranjați de articolele mele publicate în Revista Cultura pe 23 august 2023 – „Moscova este aici!” – și pe 5 septembrie 2023 – „AUR: Instrumentul politic al lui Putin în România?”
De atunci, amenințările extremiștilor la adresa cadrelor didactice și liderilor studenților SNSPA nu au încetat. Am discutat împreună aceste lucruri și am decis să rămânem fermi în apărarea valorilor noastre. Unii dintre noi suntem și în prezent pe diverse „liste negre” și primim amenințări, unele chiar cu moartea, inspirate din practicile criminale ale totalitarismului secolului XX. Știu că nu este ușor să trăim sub aceste amenințări, însă, dacă noi vom ceda, devenind defetiști, dușmanilor democrației le va fi mult mai simplu să cucerească întreaga societate românească. Acțiunea noastră civică este într-un sincronism real cu cea a altor universități din spațiul euro-atlantic, care militează pentru păstrarea valorilor societății deschise, pluralismului și toleranței.
Implicarea noastră civică a devenit și mai puternică la finalul anului trecut, atunci când la adresa României a existat o amenințare existențială: o lovitură de stat – din fericire, nereușită –, cu scopul de a prelua puterea de la București prin manipularea și deturnarea procesului electoral pentru alegerea Președintelui Republicii. Vladimir Putin își dorește o Românie obedientă, izolată sau chiar desprinsă din lumea euro-atlantică. În fața acestui pericol, în noiembrie-decembrie 2024, au fost puțini care au înțeles exact ce se întâmplă și și-au asumat un rol în contracararea acestui pericol existențial pentru poporul român. Fără acțiunea fermă și mesaje publice puternice ale unui număr foarte mic de români, ocupanți ai unor poziții oficiale, diplomatice, academice etc. sau a unor jurnaliști și formatori de opinie și fără curajul și patriotismul judecătorilor de la Curtea Constituțională a României, din 5-6 decembrie 2024, România ar fi fost condusă azi de echipa lui Călin Georgescu și Horațiu Potra.
Dar pericolul la adresa țării noastre nu a trecut, iar rezultatul alegerilor prezidențiale din luna mai rămâne incert. Candidații care au valori autentic democratice, testate de-a lungul timpului, și care pot ține ancorată România în lumea euro-atlantică sunt în poziții electorale slabe, ei sunt în defensivă, astfel încât amenințările la adresa suveranității naționale sunt în continuare reale. Pe de altă parte, participanți la tentativa de lovitură de stat din noiembrie-decembrie 2024 sau reprezentanții politici ai acestora au intrat în cursa electorală.
Având în minte deopotrivă reprezentarea pericolelor care nu au trecut, ba chiar au devenit și mai complexe și perfide, și datoria de a fi implicat în slujirea Țării, în spiritul generației pașoptiste, am decis, după o matură și responsabilă chibzuință, să-mi asum candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. Am ales un traseu atipic, dar care are ancore ferme în spiritul Constituției României. Nu am certitudinea că abordarea aleasă de mine va fi acceptată de Biroul Electoral Central, respectiv validată de Curtea Constituțională a României – deși acest lucru se impune, în raport cu o lege incoerentă și depășită (Legea 370/2004) –, dar cu siguranță ea va declanșa o dezbatere onestă privind rigurozitatea normelor noastre electorale. Poate că unii le vor considera detalii sau chestiuni pur tehnice. Opinia mea, însă, este aceea că tocmai neglijarea acestor tehnicalități – ca, de exemplu:
(i) soliditatea constituțională a normei legale privind exigența numărului minim de 200.000 de semnături ale susținătorilor unei candidaturi;
(ii) problema finanțării pre-electorale și electorale;
(iii) accesul la resurse media / de comunicare socială;
(iv) (in)existența și aplicarea fermă a normelor de corecție, atunci când regulile sunt încălcate –
a permis alterarea procesului electoral din octombrie-decembrie 2024. Toate aceste hibe de concepție a mecanismelor electorale încă există!
Candidatura mea este un manifest pentru corectitudine și echitate în procesul democratic. Regulile electorale actuale nu sunt doar restrictive, ci și neclare, descurajând participarea și slăbind încrederea în democrație. De aceea, lupta pentru norme juste și transparente nu este doar despre mine, ci despre toți cei care cred în șanse egale, în competiție loială și în alegeri care reflectă voința autentică a poporului.
Cred într-o Românie a cărei putere vine dintr-un stat de drept robust, din instituții funcționale și dintr-o societate deschisă, în care fiecare cetățean are șansa reală de a se implica și de a fi reprezentat. Cred în echilibru și cred în puterea dialogului și a dezbaterii.
În situația în care candidatura mea va fi validată, vă informez că pe durata campaniei electorale nu voi exercita atribuțiile de rector, astfel încât comunitatea noastră să rămână unită și solidară, fără suspiciunea de a fi implicată în inerentele turbulențe politice.
Uneori, în viață, trebuie să alegi calea grea și complicată pentru a realiza lucruri importante pentru Țara pe care toți trebuie să o slujim cu credință, devotament și sacrificiu. În vremuri atât de periculoase, sunt convins că trebuie să mă angajez direct și fără ezitare în sarcina istorică de a face România Puternică!
Prof. univ. dr. Remus Pricopie
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative