Demersul este asumat de către Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), alături de Universitatea de Vest din Timișoara, și reprezintă o argumentație juridică a unor poziții ferme, exprimate deja de patru universități din România, la momentul adoptării de către Parlament a Legii nr.87/2020.
Declarația rectorului SNSPA, prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, cu privire la rezoluția Consiliului Național al Rectorilor (CNR), adoptată la finalul reuniunii de la Brașov, din 17-20 septembrie 2020.