În perioada 10 – 20 iulie 2026, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană organizează înscrieri online pentru admiterea la programele de masterat.
Miercuri, 1 iulie 2026, este ultima zi de înscrieri online la cea de-a doua sesiune de pretestare, pentru admiterea la Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA).
Conf. univ. dr. Mihaela Victorița Cărăușan, prodecan al Facultății de Administrație Publică (SNSPA), face parte din Comitetul consultativ al Romanian Hub al European Law Institute (ELI).
În perioada 11-12 iunie 2026, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a participat la reuniunea anuală a președinților și rectorilor universităților care formează CIVICA - Universitatea Europeană de Științe Sociale.
Comunitatea academică din SNSPA își exprimă regretul pentru dispariția prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu, fost președinte al ARACIS, personalitate importantă a mediului universitar românesc.
Miercuri, 10 iunie 2026, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a reprezentat CIVICA - Universitatea Europeană de Științe Sociale în cadrul reuniunii la nivel înalt a rectorilor și președinților universităților europene, organizată la Bruxelles, sub egida Comisiei Europene.