Noaptea Cercetătorilor, eveniment organizat de Facultatea de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Smart-EDU Hub, în perioada 7-9 iunie 2023, analizează prezența în mediul online a instituțiilor publice românești.
Esti student(ă) și dorești să-ți dezvolți abilitățile de cercetare? Vino la Noaptea Cercetătorilor!
Timp de 24 de ore, vei lucra într-o echipă cu alți 2 studenți pentru a culege informatii aflate pe site-urile Web ale instituțiilor publice din România și a transcrie prezența acestora într-un formular dedicat. (Instituțiile și informațiile de acces vor fi prezentate echipelor înscrise în prima zi a evenimentului, în dupa-amiaza zilei de 7 iunie 2023).
Pe 9 iunie 2023, fiecare echipă va prezenta rezulatul eforturilor sale în fața unui Juriu, iar câștigătorii vor fi premiați.
Și pentru că trebuie să fie și o experiență distractivă, vor fi planificate activități de divertisment pe tot parcursul evenimentului!
Provocările evenimentului
- Lucrul în echipe;
- Înțelegerea și identificarea celor mai adecvate metode de livrare a serviciilor publice electronice;
- Identificarea celor mai atractive soluții de interacțiune a cetățenilor cu administrația publică românească.
Programul evenimentului
- Miercuri, 7 iunie: Primirea participanților, constituirea echipelor și ședința de lansare.
- Joi, 8 iunie: Începerea activităților de cercetare cu sprijinul profesorilor și mentorilor.
- Vineri, 9 iunie: Finalizarea cercetării, evaluarea acesteia de către Juriul specializat și Ceremonia de decernare a premiilor.
Toate mesele și pauzele de cafea vor fi oferite gratuit la locație pe durata întregului eveniment.
Premii
- Premiul I: 1.500 €
- Premiul II: 750 €
- Premiul III: 450 €
(și alte surprize din partea organizatorilor)
Înscrieri:
Perioada: 10 martie – 21 mai 2023 – în numărul locurilor disponibile (max 15 echipe).
Contact details
E-mail address: catalin.vrabie@snspa.ro
Facebook page: https://www.facebook.com/smartcitieshub
Mai multe detalii, aici.