Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de administrator financiar I(S) salarizare în cadrul Direcției RU-salarizare.
Condiţii generale de participare
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membrual Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentrucare candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice de ocupare a postului
- Studii superioare economice;
- Vechime în muncă mai mare de 5 ani;
- Vechime în salarizare în instituții publice minimum 3 ani;
- Cunoștințe bune privind utilizarea Microsoft Office.
Dosarul de concurs
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:
- formular de înscriere la concurs;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
- copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (model adeverință);
- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- Curriculum vitae, model comun European.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Concursul va consta în:
- Proba scrisă
– data şi ora desfăşurării: 29.09.2023, ora 10;
– locul desfăşurării: SNSPA, Str. Povernei, nr. 6, sector 1, București.
- Interviu
– data şi ora desfăşurării: 05.10.2023, ora 10;
– locul desfăşurării: SNSPA, Str. Povernei, nr. 6, sector 1, București.
Probele sunt eliminatorii, punctajul minim obţinut la fiecare probă fiind de 50 de puncte. Persoanele care nu au obținut punctajul minim, nu au dreptul să se prezinte la proba următoare.
Bibliografie
- Legea învăţământului superior nr.199/2023 cu modificările și completările;
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- Legea contabilității nr. 82/1991 acualizată;
- HOTĂRÂRE nr. 250 din 8 mai 1992 (*republicată*)privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariatilor din administratia publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitatile bugetare.
Tematică
- Legea nr. 1 /2011 Statutul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior;
- Legea nr. 53/2003 Titlurile II, III, IV;
- Legea nr. 153/2017 Capitolele I, II, III, IV;
- Legea nr. 82/1991 Capitolul V;
- Hotărârea nr. 250/1992 Capitolul I, II, III, IV;
- Codul fiscal Titlu IV, V.
Date de contact: Dosarele de concurs se vor depune la Direcţia RU-salarizare, la sediul din Str. Povernei, nr. 6, sector 1, București;
Persoana de contact: Steluța PĂTRU – telefon: 0372177180 e-mail resurse.umane@snspa.ro;
Formularele se află pe site-ul SNSPA.
Calendarul concursului
Nr. crt. | Activității | Data |
1 | Publicarea anunţului | 07.09.2023 |
2 | Depunerea dosarelor de concurs ale candidaţilor la Direcţia Resurse Umane şi verificarea documentelor din dosar | 11.09.2023-22.09.2023
Luni-joi in intervalul 830-1530 Vinerea in intervalul 830-1330 |
3 | Selecţia dosarelor de către membrii comisiei de concurs | 25.09.2023 |
4 | Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor | 26.09.2023 |
5 | Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei dosarelor | 27.09.2023 |
6 | Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor | 28.09.2023 |
7 | Susţinerea probei scrise | 29.09.2023 |
8 | Afişarea rezultatului probei scrise | 02.10.2023 |
9 | Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise | 03.10.2023 |
10 | Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor | 04.10.2023 |
11 | Susţinerea interviului | 05.10.2023 |
12 | Comunicarea rezultatelor după susţinerea interviului | 06.10.2023 |
13 | Depunerea contestaţiilor privind rezultatul interviului | 09.10.2023 |
14 | Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor | 11.10.2023 |
15 | Afişarea rezultatului final al concursului | 12.10.2023 |