Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative scoate la concurs un post contractual vacant, de referent I(S), pe perioadă nedeterminată cu perioadă de probă.
Condiţii generale de participare
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
- are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de ocupare a postului
- Abilități foarte bune de operare pe calculator (Word, Excel, Powerpoint, baze de date);
- Studii Superioare: economice sau administrative;
- Spirit organizatoric;
- Abilități de comunicare, relaționare cu studenții;
- Capacitate de gestionare a timpului și priorităților;
- Disponibilitate pentru program de lucru flexibil;
- Vechimea in munca minim 3 ani.
Dosarul de concurs
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
- cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copie certificat de nastere copii;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- curriculum vitae.
Concursul va consta în:
- Proba scrisă
- Interviu
Calendarul concursului
- Înscriere la concurs: 07.02.2022-18.02.2022
- Verificarea dosarelor de concurs: 21.02.2022-22.02.2022
- Proba scrisă:02.03.2022
- Interviu: 04.03.2022
Atribuții generale specifice postului:
- Elaborarea și redactarea documentelor specifice activității administrative;
- Evidența documentatiei pentru activitațile desfasurate în cadrul direcție administrative;
- Gestionarea contractelor de cazare in căminele studențești.
Tematică
- Organizarea si functionarea SNSPA; 2. 2. Organizarea si funcționarea căminelor studențesti ale SNSPA;
- Structura, organizarea si responsabilitatile personalului didactic auxiliar si nedidactic;
- Angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice;
- Obligatiile angajatorilor, obligatiile lucratorilor privind securitatea si sanatatea in munca;
- Raspunderea patrimoniala conf. Codului Muncii);
- Dispozitii generale, obligatii privind apararea impotriva incendiilor; 8. Paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.
Bibliografie
- LEGEA nr.1/2011 Legea educatiei nationale, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Carta SNSPA;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare SNSPA; 4. Regulamentul de Funcționare si Organizare a caminelor SNSPA;
- LEGEA nr. 319/2006 Legea securitatii si sanatatii in munca, cu modificarile si completarile ulterioare;
- H. G. nr.1425 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006;
- LEGEA nr. 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
- LEGEA nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordinul M.F.P nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor privind angajarea,lichidarea, ordonanțarea si plata cheltuielilor instituțiilor publice.
Informaţii suplimentare:
Dosarele de concurs se vor depune la Direcția RU-salarizare (Str. Povernei, nr. 6, sector 1, Bucureşti)
Telefon: 0372177170, 0372177180
Website: www.snspa.ro
E-mail: resurse.umane@snspa.ro
Persoana de contact: Steluța Pătru