Vineri, 8 noiembrie 2019, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a participat la Geneva, la întâlnirea grupului de experți din cadrul World Academy of Art & Science, în vederea pregătirii conferinței Organizației Națiunilor Unite de la Geneva din 2020.
World Academy of Art & Science, în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite de la Geneva, desfășoară un proiect ce vizează stabilirea unor strategii care să asigure un leadership dinamic pentru a implementa cu succes cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), incluse pe Agenda 2030 a ONU. Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a avut consultări cu reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai statelor, ai mediului de afaceri, cercetători și instituții de învățământ, societatea civilă și organizații de tineret, pentru a pregăti temele care vor fi dezbătute la conferința ONU de la Geneva, din octombrie 2020, “Global Leadership in the 21st Century”. Concluziile conferinței, precum și propunerile privind strategiile educaționale și de informare, vor fi incluse într-un raport care va fi transmis Organizației Națiunilor Unite.
Scopul general al proiectului este acela de a deveni un catalizator pentru accelerarea apariției unui leadership care să răspundă provocărilor noi şi emergente în sfera dezvoltării durabile. Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele Globale, asumate de țara noastră alături de cele 193 de state membre ONU, în septembrie 2015, acoperă o gamă largă de tematici. Până în anul 2030, statele lumii s-au angajat să elimine sărăcia și foametea, să combată inegalitățile și injustiția și să adopte măsuri active privind protecția mediului înconjurător.