În contextul procesului de pregătire a României pentru preluarea și exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, din primul semestru al anului 2019, Ministerul Afacerilor Externe lansează Programul „InternshipRO2019EU” – componenta Bruxelles.
Pe parcursul derulării programului, 20 de persoane vor avea oportunitatea să se implice în activitățile desfășurate de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles (RPRO) în contextul exercitării de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, printre care:
- Participarea la reuniuni, sprijinirea gestionării unor dosare de interes, monitorizarea principalelor evoluții la nivel european, pregătirea contactelor diplomatice ale oficialilor români;
- Planificarea, organizarea și desfășurarea evenimentelor formale sau informale prilejuite de deținerea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene;
- Participarea la evenimente, conferințe, seminarii cu caracter public;
- Sprijinirea activității de comunicare și în relația cu mass-media pe dimensiunile de monitorizare și analiză de presă, organizarea componentei de comunicare a evenimentelor organizate de RPRO;
- Acordarea de sprijin tehnic/logistic pentru exercitarea atribuțiilor specifice în contextul derulării reuniunilor de Consiliu.
Participanții la acest program își vor desfășura activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Bruxelles, și vor beneficia de prevederile Legii nr. 176/2018 privind internshipul, inclusiv de dreptul de a primi o indemnizație de internship. Indemnizaţia lunară pentru internship va fi în valoare de 1670 de euro brut. Ministerul Afacerilor Externe nu va suporta alte cheltuieli implicate de participarea internilor la acest program.
Durata programului va fi de 6 luni de la data semnării contractului de internship. Programul de lucru al internilor va fi de maximum 40 de ore de prezenţă în fiecare săptămână, program flexibil, fără a depăși durata maximă prevăzută de legislația în vigoare. Perioada de activitate va fi considerată vechime în muncă.
Selecția candidaților se va face în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea Programelor de Internship în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, și va cuprinde următoarele etape:
- etapa depunerii și selecției dosarelor;
- etapa interviului.
Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ criteriile prevăzute în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea Programelor de Internship în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Pentru Programul „InternshipRO2019EU” – Bruxelles candidații trebuie să îndeplinească și următoarele criterii specifice:
- să fie absolvenți de studii universitare de licență, preferabil într-unul din următoarele domenii de licență: Drept, Științe administrative, Științe ale comunicării, Relații internaționale și studii europene, Științe politice, Sociologie, Științe militare, informații și ordine publică, Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Management, Limbi moderne aplicate, Istorie, Studii culturale;
- cunoașterea a cel puțin unei limbi străine, engleză sau franceză, la nivel avansat.
- Cunoașterea funcționării Uniunii printr-o experiență anterioară (bursă, stagiu sau internship) într-una dintre instituțiile europene constituie un atu.
Perioada de înscriere: 7.12.2018 – 11.12.2018
Detalii, aici.