Programul Oficial de Internship al Guvernului României, ediția 2025, organizat de Secretariatul General al Guvernului, este dedicat elevilor, studenților și absolvenților formelor de învățământ din România și din străinătate.
Studenții SNSPA sunt invitați să aplice pentru cele 150 de locuri disponibile în Guvern, ministere, instituții și autorități publice. Programul se va derula în această vară, în perioada 1 iulie – 29 august 2025. Pe perioada Programului, internii vor beneficia de o indemnizație lunară de internship, în valoare de 4.050 lei brut / lună, iar la finalul perioadei de internship vor primi un certificat de absolvire din partea Secretariatului General al Guvernului.
Obiectivele urmărite în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului României sunt:
- oferirea unei experiențe directe și unice participanților la Program prin implicarea acestora în cadrul activităților desfășurate la nivelul administrației publice centrale;
- facilitarea înțelegerii procesului de guvernare de către participanții la Program, precum și dobândirea de experiență și cunoștințe practice;
- cultivarea spiritului civic al participanților cu potențial pentru motivarea lor în a profesa în România;
- completarea pregătirii academice a studenților și absolvenților, generând oportunitatea formării viitorilor lideri;
- facilitarea tranziției de la sistemul de educație către piața muncii;
- deschiderea administrației publice către studenți și absolvenți cu potențial și idei inovatoare.
Calendarul de depunere, evaluare și selecție a candidaturilor în cadrul Programului Oficial de Internship al Guvernului României este structurat astfel:
I. Depunerea candidaturilor: 7-27 aprilie
II. Etapa de verificare administrativă a dosarelor: 3 zile lucrătoare
– Depunere contestații: 1 zi de la publicarea rezultatelor din etapa de verificare administrativă a dosarelor
– Soluționare contestații: 3 zile lucrătoare
III. Etapa de evaluare a candidaturilor: 7 zile lucrătoare
– Depunere contestații: 1 zi de la publicarea rezultatelor din etapa de evaluare a candidaturilor
– Soluționare contestații: 3 zile lucrătoare
IV. Etapa de intervievare a candidaților: 10 zile lucrătoare
– Depunere contestații: 1 zi de la publicarea rezultatelor din etapa de intervievare a candidaților
– Soluționare contestații: 3 zile lucrătoare
Eveniment de deschidere a Programului: 1 iulie 2025.
Mai multe detalii, aici.
Sunt eligibile pentru a participa la Programul Oficial de Internship al Guvernului României, persoanele care:
- au împlinit vârsta de 16 ani, dar nu mai mult de 27;
- au cetățenia română;
- au capacitate deplină de exercițiu;
- cunosc limba română, scris și vorbit;
- cunosc cel puțin o limbă străină de circulație internațională;
- au cunoștințe în domeniul IT;
- nu sunt activi pe piața muncii;
- nu sunt absolvenți ai Programul Oficial de Internship al Guvernului României;
- îndeplinesc condițiile specifice prevăzute în fișa de internship a postului pentru care aplică;
- îndeplinesc condițiile generale prevăzute de Legea 176/ 2018 privind internshipul, cu modificările și completările ulterioare.
Studenții SNSPA se pot înscrie pe platforma internship.gov.ro. Fiecare aplicant trebuie să își creeze un profil de candidat. După finalizarea înscrierii și transmiterea datelor solicitate în formularul electronic din platformă, candidatul va fi informat dacă a fost sau nu admis în etapele următoare ale procesului de selecție. Procedura de selecție și evaluare a candidaturilor presupune parcurgerea unor etape: etapa de verificare administrativă a dosarelor, etapa de evaluare a candidaturilor și etapa de intervievare a candidaților.
Candidatul primește un calificativ („admis“ sau „respins“), ce va fi comunicat prin intermediul paginii de internet internship.gov.ro.
Pentru mai multe detalii despre calendarul etapelor de selecție, termenele de publicare a rezultatelor, precum și alte informații relevante, consultați Regulamentul privind organizarea și desfășurarea Programului Oficial de Internship al Guvernului României, pe care îl găsiți aici.